Este sâmbãtã seara, 22 noiembrie, şi ninge pentru prima datã anul acesta. Stau şi mã uit captivatã pe geam la whitefulgii care danseazã la lumina felinarelor din stradã. Mã gândesc fãrã sã vreau cã mâine este botez la bisericã şi cu siguranţã cineva va face aceastã legãturã între albul de afarã şi albul de botez. La urma urmei albul este simbolul puritãţii, al curãţiei, al unui nou început.

Este duminicã dimineaţa, şi nu mai ştiu dacã a spus cineva gândul de mai sus, dar asemãnarea este inevitabilã, ca şi cum natura s-a pregãtit şi ea pentru un eveniment atât de important în viaţa bisericii, în viaţa unor oameni. Mã uit în salã cu bucurie şi surprindere cum oamenii tot vin şi vin de se umple sala, ba se mai aduc şi scaune suplimentare. Dacã noi ne bucurãm aşa de mult, oare cât se bucurã îngerii din cer? Hainele albe în care sunt îmbracaþi cei 14 candidaţi sunt o ilustrare a inimii lor curãţite. Întreaga atmosferã în salã este plinã de emoţie, creatã de cântãrile corului de copii, ale corului, şi bineînţeles cele ale celor 14 îmbrãcaţi în alb. Cântarea „Mãreţul har” a fost emoţionantã şi impresionantã, ca întotdeauna, prin cuvintele ei pline de mesaj.

Predica fratelui pãstor Costuţ Daniel, din 2 Petru 1: 3-11, s-a axat pe ce înseamnã mântuirea şi cum se ajunge la ea. Cum plecãm cu toţii de la punctul zero, unde suntem rãzvrãtiþi faţã de Dumnezeu şi nu avem nimic bun în noi. Cum Dumnezeu este cel care ia iniţiativa şi ne cautã pe fiecare şi ne vorbeşte, şi are un plan pentru viaţa noastrã. Cum mai apoi trebuie sã luãm o decizie, sã avem o atitudine faţã de chemarea lui Dumnezeu. Sã înţelegem cã El face toatã lucrarea de mântuire, iar noi nu avem nici un merit, cã nu putem veni cu nimic altceva în faţa Lui decât cu pãcatele noastre. Iar în cele din urmã, o datã ce am rãspuns chemãrii lui Dumnezeu, sã umblãm în faptele bune pregãtite mai dinainte pentru noi: „De aceea, fraţilor, cãutaţi cu atît mai mult sã vã întãriţi chemarea şi alegerea voastrã; cãci, dacã faceţi lucrul acesta, nu veţi aluneca niciodatã.” 2 Petru 1:11

Apoi se oficiazã botezul propriu zis de cãtre fratele pãstor Daniel Popa. Dintr-o datã parcã toatã lumea a devenit mai atentã. Mã uit pe chipurile oamenilor din salã încercând sa descifrez ce pãrere au ei despre ce se întâmplã în faţã. Şi de fapt, cum privesc eu, şi cum ne raportãm fiecare dintre noi la eveniment? Oameni care sunt de o viaţã întreagã în bisericã sau oameni care au venit pentru prima datã, musafiri, prieteni de şcoalã… Pe chipurile multora am citit curiozitate şi interes, în orice caz, foarte multã seriozitate şi respect. Am vãzut o doamnã necunoscutã cu lacrimi în ochi, parcã simţind solemnitatea momentului. Alţii, cei de-ai casei, majoritatea destinşi şi relaxaţi, zâmbitori şi glumeţi. Dar cei care-şi vãd copiii acolo, sau soţia, dupã mulţi ani de rugãciuni? Cu siguranţã cã în inimile lor clocotesc emoţii intense! Cei 14 intrã rând pe rând în apã şi îşi mãrturisesc cu hotãrâre credinţa în Dumnezeu.

Am trecut şi eu pe acolo, probabil cã şi voi, majoritatea cititorilor. Am îmbrãcat o hainã albã şi ne-am avântat plini de bucurie pe drumul credinţei, acum 5 ani, 13, 20 sau 40… Mai este inima mea la fel de curatã şi de albã ca a celor ce se boteazã acum? Sau am oare o hainã cam gri, peticitã pe alocuri? Doamne, mai vrei Tu pentru a „n”-a oarã sã o mai curãţeşti, sã o faci albã şi curatã? Sã stau plinã de încredere alãturi de cei în haine albe şi sã pot zice din nou: da, cred cã Dumnezeu este Mântuitorul meu personal! Da, vreau sã-L urmez pânã la sfârşitul vieţii mele!

„Vã îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, sã aduceţi trupurile voastre ca o jertfã vie, sfîntã, plãcutã lui Dumnezeu aceasta va fi din partea voastrã o slujbã duhovniceascã. Sã nu vã potriviţi chipului veacului acestuia, ci sã vã prefaceţi, prin înoirea minţii voastre, ca sã puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bunã, plãcutã şi desãvîrşitã.”(Romani12:1-2)

Magdalena Bucoiu

Reclame