Binecuvântate sunt pe munţi picioarele celor ce duc Evanghelia,

vestea minunată a mântuirii!”

…..aşa ne spune în câteva locuri Scriptura, şi ce altă mai mare bucurie decât să ştii că paşii umblării tale

pe acest pământ sunt binecuvântaţi de Dumnezeu! Ziua de 9 noiembrie a fost rânduită de Domnul ca toţi împreună – cor şi ochestră – să le vestim Evanghelia celor din Biserica Creştină Baptistă Sfânta Treime” din Deva.

Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul prin bine” spune versetul din Romani 12:21 cu care ne-au întâmpinat fraţii şi surorile noastre; şi noi ştim că pentru a birui pe cel rău prin bine, trebuie ca mai întâi inima

să ne fie veselă şi fiinţa noastră plină de bucuria că suntem iubiţi de Dumnezeu. Cei cu inima bună[…] să cânte în cinstea Domnului” ne îndeamnă Scriptura şi cum altfel putem să arătăm mai bine celor din jur că suntem răscumpăraţi de Dumnezeu, decât prin cântarea de laudă închinată Lui?  Casa de rugăciune a răsunat în acordurile corului şi ale orchestrei, iar inimile noastre au fost atinse de versurile cântate. Cum doreşte un cerb izvor de apă / Aşa eu Te doresc.” Doamne, şi mai presus de orice Vreau să-Ţi mulţumesc, pentru jertfa de pe Golgota” şi pentru că pacea Ta se revarsă Ca un râu” în viaţa mea, în fiecare zi.

corul-la-deva

Mesajul Scripturii din acea seară a fost rostit de fratele păstor Daniel Popa, care a pus sub privirile noastre textul biblic din cartea Rut, cap. 2, primele 12 versete. Cuvintele rostite pe marginea acestui pasaj al Scripturii ne-au prezentat-o pe Rut ca şi femeia care se adăposteşte în orice vreme sub aripile ocrotitoare ale Celui Preaînalt. Ea a ştiut să caute ajutor la Cel care ţine în mâna Sa destinul tuturor şi nu s-a lăsat copleşită de încercări. Într-o situaţie în care cei mai mulţi îşi pierd bucuria de a trăi (moartea soţului ei), Rut îşi depăşeşte tristeţea şi, deplin încrezătoare în Dumnezeu, primeşte puterea de a merge înainte. Ea îşi lasă deoparte suferinţa (o femeie văduvă, fără copii şi fără ceva sigur în viaţa ei) şi se îngrijeşte de soacra ei, care împărtăşeşte aceeaşi soartă amară.

Trecem şi noi, uneori, prin momente dificile, spunea fratele Daniel Popa; casele noastre, copiii, locul de muncă tot mai greu de găsit şi de păstrat, vremurile acestea tulburi din punct de vedere economic… e tot mai greu să spui Mulţumesc, Doamne, că am îndeajuns pentru a trăi!”. Pe Rut o vedem într-un moment când abia avea puţinul necesar supravieţuirii- bucata de pâine şi câteva boabe prăjite” (v.14) ba încă trebuie să muncească din greu pentru aceste bucate, adunând spice pe ogor din zori şi până-n seară.

Greutăţile şi necazurile sunt nori negri care se ridică prea sus, întunecând uneori gândirea noastră şi mutându-ne privirea de la dragostea Creatorului la neajunsurile şi suferinţele care ne copleşesc. În momentele acestea e greu să înţelegem că tocmai prin ele ne vorbeşte Dumnezeu şi că trebuie să nu ne pierdem cumpătul, ci, cu încrederea unui copil, să aducem înaintea Lui tot ce ne apasă inima. Nu ne este uşor să acceptăm modul pe care Dumnezeu l-a ales ca să ne cerceteze sau să ne schimbe, aducând astfel harul Său în viaţa noastră; mai degrabă căutăm vinovaţii pe care să îi acuzăm şi nu ne întrebăm ce putem noi să facem pentru a schimba situaţia. Rut ne învaţă că trebuie să privim mai atenţi în viaţa noastră şi să recunoaştem motivele pentru care putem încă să-I mulţumim Domnului, căci ele există cu siguranţă. Mă simţeam nemulţumită de pantofii mei ponosiţi, pe care îi purtam în picioare de vreo câţiva ani, până când am privit mai atentă în jurul meu şi am zărit un om care nu avea picioare ” spunea cineva. Rut nu exprimă vreo nemulţumire faţă de soarta ei, ci aşteaptă cu răbdare ajutorul divin. Ea nu se îngrijorează, ci doar se îngrijeşte, cu destul de mult efort, ca ea şi soacra ei să aibă puţinul necesar pentru a supravieţui. Harul lui Dumnezeu nu întârzie să se arate în viaţa ei, Rut ajungând să aibă mai mult decât îi trebuie, binecuvântată astfel de Dumnezeu cu soţ şi urmaşi, ea fiind parte în spiţa neamului din care se va naşte apoi Domnul Isus, Mântuitorul nostru drag. Numai Dumnezeu poate aduce eliberare, numai El ne poate face să înţelegem rostul fiecărei zile din scurta noastră călătorie pe acest pământ .

Da, Domnul trimite răspunsul, frumos, şi la timp ‘totdeauna;

El ia promisiunile Sale pe rând, împlinind câte una.

El vede, cunoaşte şi-ascultă, ecoul smeritei chemări

din ochii strajerului dornic, ce-aşteaptă lumina din zori.”

Ibi Tomoni

Reclame