„Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut”, Luca 19:10. Printre aceştia sunt şi cei 14 care au fost botezaţi de curând. Fiecare la rândul lui a venit în faţa bisericii să spună cum a ajuns ca să dorească să fie botezat, aceasta după ce Dumnezeu s-a atins de viaţa lor în felul în care am auzit şi în care putem citi mai jos…

marturie-de-botez copy-15-of-marturie-de-botezCasiana Horopciuc are 15 ani şi s-a născut într-o familie creştină. Întotdeauna a fost aproape de Domnul pentru că de când era foarte mică a venit la biserică. Când a mai crescut, nu mai avea plăcere de a veni la biserică ci venea doar cu părinţii. Citea din biblie doar pentru olimpiadele biblice (pentru că trebuia să vină de acolo cu rezultate bune). În schimb nu se ruga, vorbea urât, comenta părinţilor şi profesorilor şi nu arăta ca un copil pocăit, deşi cânta în orchestră, se ruga la grupele de copii sau cânta cu vocea. A crezut că Îl poate lăuda pe Dumnezeu oricum. Viaţa ei se desfăşura pe trei secţiuni: şcoala, familia şi biserica, fiind în acelaşi timp trei persoane diferite. Au fost cazuri în care ascultând câte o predică să fie cercetată în a se schimba, dar lucrul acesta dura 3-4 zile după care revenea la vechile obiceiuri.

Era în clasa a 8-a când a venit într-o miercuri la biserică doar pentru că erau anunţaţi ca şi invitaţi cei din grupul Cristocentric. Era ziua în care se ţinea banchetul de sfârşit de an şcolar. Casiana povesteşte că: „am venit la biserică şi am aflat că cei anunţaţi nu vor fi prezenţi. Îmi aduc aminte că a fost invitat fratele Toni Mic. Nu am fost atentă la predică ci povesteam întruna. La sfârşit fratele a pus două întrebări; prima nu am băgat de seamă decât mai târziu ce spunea (cine e sigur că ar merge în cer acum, îndiferent de ce s-ar întâmpla?) Am văzut că se ridicau mulţi în picioare şi într-un fel îmi era ruşine. A mai pus o întrebare: Cine ar vrea să fie sigur că merge în cer, indiferent de ce s-ar întâmpla? Atunci am simţit că întrebarea aceea era pusă pentru mine şi că ar trebui să realizez că eu nu voi merge în rai decât dacă îl am pe Isus în viaţa mea. M-am ridicat în picioare şi cu ochii în lacrimi mi-am cerut iertare de păcatele mele şi am primit siguranţa mântuirii în inimă. Acela a fost momentul în care L-am primit pe Dumnezeu cu adevărat în viaţa mea. De atunci citesc Cuvântul, mă rog, nu mai vorbesc urât şi de câte ori pot, mă abţin de la comentarii. După ce am ieşit din biserică, i-am spus lui mami că nu mai vreau să merg la banchet pentru că nu mai vreau să fiu ca ei.

În tabăra de la Hăşdău cu orchestra, am avut mai mult timp pentru părtăşia mea cu Domnul şi am înţeles ce vrea Dumnezeu de la mine. El vrea ca să Îl mărturisesc pe El şi în apa botezului, ca toţi să ştie că eu sunt a Lui.” Când vin necazuri asupra ei, Casiana are în minte două versete: Iov 5:18 şi Psalmul 4:3.

 

florica plescaFlorica Pleşca s-a născut pe 1 martie 1974. În 1995 s-a căsătorit şi Domnul le-a binecuvântat căsnicia cu Robert, un băieţel sănătos. S-a născut într-o familie de creştini ortodocşi, cu frică şi dragoste pentru Dumnezeu. A simţit întotdeauna ceva aparte în sufletul ei- o dorinţă puternică de a fi în prezenţa Domnului Isus şi de a se arunca la picioarele Lui. Dumnezeu i-a încercat credinţa prin suferinţa căsătoriei lor care a fost scuturată de foarte multe încercări grele. Dumnezeu i-a vorbit deseori prin fapte, vise sau oameni pe care i-a cunoscut în diferite momente din viaţa ei. Domnul i-a spus clar că pentru fiecare din noi El are un plan şi că nu degeaba a ajuns la Casa Cristina. Domnul i-a spus lucrul acesta prin Maria Mureşan. Cuvântul în care este atâta adevăr şi har i l-a făcut cunoscut şi sora Rozica Bîrz iar sora Cristina Mureşan a încurajat-o să-L lase pe Domnul Isus să ducă această luptă în locul ei.

A ajuns la înţelegerea faptului că Domnul Isus a murit şi pentru păcatele ei, că Dumnezeu nu a permis destrămarea familiei lor şi că de la El a primit copilul pe care îl au şi consideră că a se lepăda de păcatele ei, care nu sunt puţine şi a trăi după voia lui Dumnezeu este şi un fapt de mulţumire şi recunoştinţă. Are încredinţarea că vrăjmaşul nu va avea biruinţă asupra ei sau a casei lor şi că Domnul Isus este Calea, Adevărul şi Viaţa şi că Dumnezeu este Stăpânul vieţii ei. Ea a biruit prin puterea Lui şi crede că îi va da pace şi linişte în familie şi că soţul şi copilul lor vor ajunge şi ei să simtă dragostea Tatălui ceresc şi vor fi salvaţi şi ei din robia păcatului. Se roagă Domnului ca să îi cerceteze şi să îşi împlinească voia şi cu ei.

 

 

ramona iacoboni Ramona Iacoboni s-a născut în urmă cu 21 de ani pe 14 august în Hunedoara. Tatăl ei este ortodox iar mama membră a bisericii Maranata. În momentul de faţă este studentă. A fost de mică la biserică şi la grupele de copii, dar din clasa a 8-a, din motive personale, a încetat să mai vină. Deşi nu mai frecventa biserica, avea totuşi o relaţie cu Dumnezeu în sensul că în fiecare zi se ruga Lui. Spre finalul liceului însă, la insistenţele mamei dar mai ales sentimentului de nefericire şi neîmplinire, a început să vină din nou la biserică. Cel mai mult s-a apropiat de Dumnezeu în primii ani de facultate când fiind departe de casă şi familie şi confruntându-se cu alte probleme decât cele obişnuite, a simţit că doar Dumnezeu îi poate fi un sprijin şi ajutor în nevoile ei. A început să-L caute pe Dumnezeu mai mult fiind uimită cum Dumnezeu îi răspundea şi era aproape de ea când avea nevoie de El, deşi este conştientă că nu merită. În primăvara lui 2008, cu ocazia sărbătorilor de Paşte, a auzit mărturia lui Adi Gliga rămânând impresionată de schimbarea pe care Dumnezeu a făcut-o în viaţa lui. A început să îi asculte cântările care au cercetat-o şi care au avut un rol destul de important în decizia pe care a luat-o de a-L urma. În vară a participat la cele patru seri de evanghelizare din cadrul proiectului Sare şi Lumină”. În seara de 25 iulie, în urma predicii care a auzit-o prin fratele Găină Petru în care erau prezentaţi toţi paşii pe care un om trebuie să îi parcurgă pentru a fi mântuit şi a hotărât să îşi predea viaţa în mâna lui Dumnezeu. Cu riscul de a fi luată în râs de prietenii ei nemântuiţi, a început să le spună despre hotărârea pe care a luat-o. A început deasemena să se roage mai mult şi să citească Biblia. A început să simtă o mare părere de rău pentru cei din familie şi din apropiaţi care nu sunt mântuiţi. Le vorbeşte despre Dumnezeu şi despre credinţa ei în El şi se roagă ca şi ei să-şi deschidă inimile pentru El ca să devină şi ei copii ai Lui.

elena ciurcheaElena Ciurchea s-a născut în familia pe care o cunoaştem, acum mai bine de 15 ani, pe 7 martie. A crezut şi ea o vreme că fiind într-o familie creştină şi mergând împreună cu ei la o biserică creştină nu mai avea nevoie de o schimbare în viaţa ei, pentru că oricum era diferită de cei din lume. Vedea oameni schimbaţi şi ştia şi rugăciunea cu care un păcătos trebuie să vina în faţa Domnului, dar nu credea că aceasta i s-ar potrivi şi ei. Dumnezeu însă avea un plan diferit pentru viaţa ei şi într-o sâmbătă, chiar înainte de a merge la grupul Vestea Bună din cartierul în care locuieşte, a conştientizat faptul că este o păcătoasă şi că n-are nici o şansă în faţa autorităţii şi dreptăţii lui Dumnezeu. Ştia că nu se putea face vinovată de păcate mari”, dar a înţeles că păcate precum neascultarea, minciuna, invidia… o împiedică să aibe o relaţie adevărată cu Dumnezeu. Şi-a cerut iertare Domnului în rugăciune că a trăit dominată de firea ei păcătoasă şi L-a rugat să îi schimbe viaţa şi să i-o conducă El. Din clipa în care a luat această decizie, în viaţa ei s-a produs o schimbare a înţelegerii voii lui Dumnezeu pentru ea şi de atunci are o relaţie personală cu El. Vrea să facă importantul pas al botezului pentru ca toată lumea să ştie de schimbarea din viaţa ei. Îl iubeşte pe Domnul Isus şi vrea să asculte de poruncile Lui şi vrea să înceapă cu cea legată de botez ca şi mărturie a cugetului ei curat înaintea lui Dumnezeu şi a noastră.

 

rozalia pacurarRozalia Păcurar. Doar cu două luni şi două zile mai mare ca Elena, s-a născut tot în Hunedoara. Faptul că s-a născut într-o familie de creştini, de pocăiţi, îl consideră un har pentru că de mică părinţii au adus-o cu ei la biserică şi i-au sădit cuvântul lui Dumnezeu în inimă. Înţelege acum că în ciuda acestui lucru, ea nu era credincioasă. De multe ori venea la biserică pentru că nu prea avea de ales iar aici se plictisea. Nu Îl avea pe Domnul Isus în inimă deşi cânta în orchestra bisericii, în corul de copii, iar la grupa de copii de duminica dimineaţa învăţa multe lucruri despre El. Dumnezeu i-a dăruit cei mai buni prieteni din cadrul bisericii şi lucrul acesta a fost un ajutor pentru ea şi un lucru bun. În urmă cu două veri, pe când avea 13 ani, în cadrul evanghelizării Sare şi Lumină” a predicat fratele Cristian Barbosu şi Rozi mai ţine minte comparaţia pe care a făcut-o cu un sportiv, că noi suntem sportivii iar Dumnezeu este antrenorul nostru şi noi alergăm după premiul pe care El îl dă la sfârşitul alergării noastre. Atunci s-a rugat prima dată ca El să îi curăţească inima. De multe ori de atunci s-a rugat ca să se schimbe dar nu prea făcea nimic în sensul acesta, aşteptând ca numai Dumnezeu să facă ceva. Când a ajuns la grupa claselor 7-8, a avut nişte lideri deosebiţi care au reuşit să facă lecţiile atractive şi în timpul petrecut sub îndrumarea lor, de multe ori a fost cercetată. În primăvară a fost o evanghelizare la noi la biserică. A venit ca să audă doar cum cântă Cristocentric. A cântat însă Adi Gliga şi a fost cercetată prin mărturia lui şi prin versurile cântărilor. Din predica fratelui Toni Mic a fost atentă doar la întrebarea: cine este sigur că merge în cer dacă moare în clipa asta?” Şi-a dat seama atunci că nu avea siguranţa mântuirii şi atunci s-a ridicat şi ea în picioare în semn că vrea să fie sigură că ajunge în cer. A rugat-o pe mama ei ca să îi spună mai multe despre siguranţa mântuirii, s-a rugat din nou plângând şi când făcea asta a simţit acea pace pe care numai Dumnezeu o poate da. S-a gândit chiar atunci că primul lucru pe care trebuie ca să îl facă, este să fie botezată, dar nu se simţea încă pregătită. Acest început al umblării cu Isus a dus la a merge cu bucurie la biserică, la închinare, la o schimbare în vorbire şi la a face totul ca pentru Domnul. Fiind apoi în tabără la Hăşdău şi având mai multe discuţii şi cu alţii de seama ei, si-a dat seama că vrea şi este pregătită ca să fie botezată.

 

nati ciupeNatanael Ciupe s-a născut acum 15 ani pe 5 mai. A fost dintotdeauna la biserică şi în mod special la grupele de copii. În mare parte, părinţii au fost cei care l-au învăţat şi influenţat spre casa Domnului. A început să fie cercetat de pe la 13 ani. Una din împrejurările care au dus la acest lucru, a fost ajungerea în grupa claselor 7-8 unde învăţătorii i-au pus pe fiecare pe rând în câte o duminică să conducă timpul de rugăciune. Nati spune că i-a plăcut lucrul acesta şi lucrurile au început să meargă spre bine. Ne-a mai spus că într-o zi de miercuri, la o seară de evanghelizare, fratele Toni Mic la sfârşitul predicii a pus o întrebare pentru toţi cei prezenţi că dacă am muri atunci am fi siguri că mergem în cer? La invitaţia de a se ridica în picioare cei care ar dori să fie siguri de mântuirea lor, ceva parcă la împins de pe scaun şi l-a făcut să se ridice în picioare. În acel moment a simţit că ceva s-a schimbat în viaţa lui. Atunci şi-a propus ca să meargă la cursul de caticheză unde a întâlnit şi alţi prieteni apropiaţi din biserică.

Schimbările în bine din viaţa lui au fost determinate şi în urma participării la Festivalul Speranţei de la Timişoara unde la mii de oameni, Cuvântul a fost predicat de fratele Franklin Graham. A continuat să fie implicat în diverse activităţi la noi în biserică, iar la şcoală, între colegi, a renunţat la cuvintele neplăcute lui Dumnezeu. Şi în privinţa aceasta este o luptă, dar Domnul este acela care îi dă putere să fie biruitor. Simte că viaţa lui este altfel, dar este şi convins că mai are mult de lucru. S-a hotărât să meargă la caticheză pe drumul de întoarcere de la Băieşti unde au fost într-un week-end cu corul de copii. Cu prima ocazie când a mai fost caticheză a participat şi spre marea lui bucurie şi alţi tineri de seama lui din biserică. Îi este mulţumitor pentru darul pe care l-a primit de a-L putea lăuda pe Dumnezeu prin cântare. În orchestră cântă la violoncel, la ziua roadelor l-am auzit cântând şi la pian şi deasemena îi place mult să cânte la chitară. Face toate astea mulţumitor lui Dumnezeu care realizează aceste lucruri în viaţa lui.

kiki tudosaCristina Tudosă s-a născut în aceeaşi zi şi acelaşi an cu Nati. A participat dintotdeauna la grupele de copii de la biserică şi de 5 ani cântă şi în orchestră. Crede însă că acestea nu sunt de ajuns. Nici chiar faptul că părinţii s-au rugat pentru ea nu era suficient ca să fie mântuită. De fapt, cu plăcere mergea doar la grupa de copii, de predicile din biserică nefiind deloc atrasă, dar Domnul s-a îndurat de ea şi în această privinţă. În urma cu 3 ani, la una din serile de evanghelizare din cadrul proiectului Sare şi Lumină”, stătea cu o prietenă în spatele cortului ca să nu îi spună cineva ceva şi să poată face ce vrea. Pe la sfârşitul predicii, fratele Corneliu Medrea le-a atras atenţia să nu mai vorbească. Chiar atunci predicatorul a pus o întrebare care a frământat-o pentru câteva minute. „Dacă mori în seara asta, unde te vei duce?” era întrebarea care a cercetat-o şi care a făcut-o să plângă necontrolat şi să repete într-una că vrea să meargă şi ea în cer. Când pastorul a făcut chemare în faţă, fără să ezite a mers şi ea. De atunci sunt 3 ani, timp în care relaţia ei cu Domnul nu a fost întotdeauna la înălţime. Ispitele cu care a avut de luptat au fost multe şi cel mai mare regret îl are că nu putea fi recunoscută ca şi pocăită de prietenii şi colegii ei. Anturajul clasei de la şcoală a îndepărtat-o mult de Domnul, insistând de multe ori la părinţii ei să o lase la diferite reuniuni şi petreceri. Părinţii nu o lăsau iar ea (ca atâţia alţii) credea că nu este iubită şi înţeleasă şi că părinţii nu înţelegeau ce poate fi bine pentru ea. Câteodată îşi reamintea de seara de evanghelizare şi se ruga Domnului să o ierte dar nu ţinea decât până dimineaţa. Unele probleme de sănătate de anul acesta au făcut-o să se apropie mai mult de biblie şi să se roage cu credinţă, văzând astfel cum Dumnezeu o iubeşte. Acum e sigură că El este conducătorul vieţii ei şi vrea să facă următorul pas foarte important- botezul, important datorită cuvântului care spune: Cine crede şi se botează va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit.” Marcu 16:16

 

oana tudorÎn 23 aprilie, în urma cu 18 ani, Oana-Maria Tudor se năştea în Hunedoara într-o familie de creştini ortodocşi. Încă de când era un bebeluş, mila lui Dumnezeu s-a arătat faţă de ea prin bunica ei care era credincioasă. Mare parte a copilăriei şi-a petrecut-o în biserica penticostală. A fost însă şi o perioadă de 3-4 ani în care nu a mers deloc la nici o biserică. Pentru prima dată a venit în această biserică în urmă cu 3 ani şi a continuat să vină. Îşi dă acum seama că Domnul în bunătatea lui a bătut de mai multe ori la inima ei în acest timp. În acest an, fiind plecată pentru o vreme din ţară, a fost o mai lungă perioadă singură, în care a avut timp să mediteze la viaţa ei de până atunci. Atunci a fost perioada hotărârii ei pentru Domnul. Timpul a dus normal spre o relaţie tot mai profundă cu Domnul şi îşi face în fiecare zi timp ca să citească din biblie şi să se roage. Şi-a făcut chiar şi câteva proiecte care ţin de biserică şi se roagă ca Domnul să o întărească pe ea şi pe cei mai apropiaţi ei ca să le ducă la bun sfârşit şi astfel Numele Domnului să fie slăvit.

 

maria pascalauMaria Paşcalău se năştea pe data de 17 martie 1939 în satul Verneşti din judeţul Argeş, într-o familie ortodoxă. Prin grija Domnului a ajuns la Hunedoara unde a lucrat ca şi asistentă medicală până la ieşirea la pensie. În 1967 se căsătorea cu fratele nostru Ioan Paşcalău, fiind binecuvântaţi printre altele cu doi copii; un băiat şi o fată. Au de la ei 3 nepoţi şi o nepoată de care împreună cu soţul au avut grijă continuu timp de 11 ani când la Cluj, când la Timişoara dar mai ales la Hunedoara. Dumnezeu a trecut-o pe sora Maria şi prin încercări. Una din ele a avut loc acum 3 ani când unul dintre nepoţi a căzut de la etajul 3 al blocului în care locuiesc. A fost o ocazie bună de a apela la mila lui Dumnezeu, rugându-se pentru vindecarea copilului şi Dumnezeu i-a ascultat. Cu acea ocazie a realizat cât de bun este Dumnezeu, inima fiindu-i impulsionată şi direcţionată spre Domnul Isus pe care-L recunoaşte ca şi Fiul lui Dumnezeu. Ştia oarecum aceste lucruri încă de când soţul ei a primit botezul în urmă cu mulţi ani de zile. Citind biblia, a realizat că Evanghelia este adevărată şi că Isus s-a revelat ca şi Mântuitor şi pentru ea. A înţeles că trebuie să se pocăiască continuu, cerându-şi iertare pentru păcate. Această mărturisire de credinţă, are dorinţa să o facă şi public prin botezul în apă.

stefi pacurarŞtefan Păcurar s-a născut în urmă cu 17 ani, al doilea băiat al familei Păcurar şi cu doi ani înaintea lui Rozi. A ştiut încă de când putea înţelege că botezul trebuia făcut fără vreo obligaţie din partea cuiva şi numai după ce ai devenit o făptură nouă prin Isus Hristos. Prima dată s-a întâlnit în mod serios cu Domnul pe când era într-o tabără la Sighetul Marmaţiei. La o vreme după ce s-a întors din acea tabără a realizat că nu era deloc mai bun ca înainte. Continuând însă ca să vină la biserică şi la grupele de copii, a înţeles că trebuie să facă încă odată lucrul acesta şi să-şi predea viaţa pentru totdeauna Domnului. Acest lucru s-a şi întâmplat pe data de 6 iulie a anului trecut, într-o seară de evanghelizare de la Sare şi Lumină”. Atunci şi-a mărturisit păcatele, a regretat tot ce a făcut rău şi şi-a preadat viaţa pentru totdeauna în mâna Domnului. A început ca să citească biblia în fiecare zi şi să se roage mai mult să fie un copil adevărat al Lui, dar ştia că nu poate face acest lucru decât cu ajutorul Lui. A devenit sigur de destinul său veşnic, ştiind unde o să ajungă dar şi că până atunci mai avea această misiune pe pământ şi anume botezul.

 

constanta beldeanu Constanţa Florica Beldean s-a născut în 1960, pe 21 aprilie. Din 1979 este căsătorită cu Gelu cu care s-a cununat religios la biserica ortodoxă din Zlaşti. Părinţii ei sunt ortodocşi iar socrii baptişti. De-a lungul timpului, la insistenţele socrilor a frecventat şi adunarea baptistă. Nu a fost de la început aşa, dar în urma rugăciunilor socrilor ei, a început să prindă drag de casa Domnului. A luat parte la multe slujbe, a ascultat multe predici şi a văzut multe botezuri nou testamentale. Prin toate acestea Domnul i-a vorbit în mod personal. În acest an a trecut printr-o suferinţă fizică, fiind operată de colecist. În suferinţă fiind, în spital, a avut o vedenie în care a văzut nişte lucruri şi locuri foarte încântătoare. Crede că Domnul Isus i-a vorbit pentru că atunci s-a produs ceva special în inima ei, intrând în ea. Şi-a cerut iertare lui Dumnezeu în rugăciune pentru păcatele ei, hotărând ca să-L urmeze şi slujească toată viaţa ei. De când l-a primit pe Domnul este un alt om, este mai calmă şi în rugăciunile ei plânge cerând mântuirea şi pentru soţul ei şi fetiţa lor. Este fericită fiind pe calea Domnului şi este mulţumitoare socrilor ei care locuiesc acum la Codlea pentru toate rugăciunile lor cu privire la ea şi casa ei.

 

moni ghermanMonica Ana-Maria Gherman are 20 de ani şi s-a născut într-o familie de religie ortodoxă. Cu mai multă vreme în urmă a început să meargă cu o prietenă la biserica adventistă. Copil fiind era foarte atrasă de jocurile de acolo. Când a împlinit 16 ani a hotărât să ţină şi ea sabatul şi să nu mai mănânce carne de porc. Cosidera că relaţia ei cu Dumnezeu era bună, Îl simţea aproape, citea biblia. Nereuşind însă ca să împlinească cele două condiţii, a început să se simtă vinovată înaintea lui Dumnezeu şi încet, încet El a ieşit din ecuaţia vieţii ei. A încercat să ţină sabatul prin puterile ei, aşteptând ca la sfârşitul zilei să realizeze că este mai bună, dar nu a reuşit acest lucru.

Dumnezeu a lucrat în viaţa ei scoţându-i-l în cale pe Marius care i-a dat o carte intitulată „Adevărul despre mişcarea adventistă.” În timp ce citea cartea, tot ce a auzit şi ştiut de mică se destrăma. Monica spune că „la început îmi era teamă şi mă gândeam că nu aş vrea să cred tot ce scrie acolo (în carte), doar pentru a-mi uşura mie viaţa şi m-am hotărât să mă rog pentru acest lucru. După un timp destul de lung, Dumnezeu mi-a dat pacea Lui şi în acest sens vreau să fiu şi botezată şi să fac parte din familia Domnului din locul acesta.”

andreea davidAndreea David s-a născut pe 3 ianuarie 1992 în familia pe care o cunoaştem. Părinţii ei au adus-o dintotdeauna la adunare, dar când a fost mică nu îi făcea plăcere lucrul acesta. Când avea vreo 10 ani, fratele Valer a chemat-o să facă parte din orchestră şi a acceptat cu bucurie invitaţia. Urmarea acestui lucru era un timp mai îndelungat în casa Domnului. Faptul că venea des la biserică nu o împiedica să fie la fel ca şi ceilalţi colegi şi prieteni nepocăiţi. Singurul lucru care îi deosebea era cuvântul „pocăit” care i se atribuia ei din cauza părinţilor şi a faptului că mergea şi ea la biserică la pocăiţi. Lucrul acesta a fost valabil până acum 2 ani când, într-o seară de evanghelizare a predicat fratele Beniamin Poplăceanu. Din predică îşi mai aduce aminte doar întrebarea pe care fratele a pus-o: „Dacă în seara aceasta, în drum spre casă, va da o maşină peste tine, unde vei ajunge?” Acest lucru a tulburat-o foarte mult pentru că ştia că nu ar fi mers la Domnul. Când a ajuns acasă, i-a cerut iertare Domnului şi L-a chemat în inima ei. A mers la caticheză şi înainte de ultimul botez cu gândul de a se boteza atunci, hotărârea ei însă nu a ţinut prea mult. După o perioadă în care a fost din nou mai departe de Domnul, a venit din nou o ocazie de cercetare în viaţa ei. Era în Germania când a primit un telefon de acasă care o înştiinţa pe ea şi pe mama ei că tatăl ei, fratele Simion, a suferit un accident vascular. Vestea aceasta a lovit-o din plin. A început ca să se roage pentru sănătatea tatălui ei, dar îşi dădea seama că totul depinde doar de Dumnezeu. Domnul o cerceta astfel din nou. În vară, fiind în tabăra de orchestră de la Hăşdău, a aflat că mai sunt câţiva din prietenii ei din biserică ce doreau ca să fie botezaţi. După un moment de gândire, s-a hotărât ca să fie şi ea dintre cei care vor cere să fie botezaţi cu prima ocazie şi a participat apoi pentru a două oară la caticheză.

A început ca să citească mai mult din biblie şi să conştientizeze că este copilul Domnului. Un lucru deosebit pentru ea este răbdarea ei care a ajuns la un nivel mai înalt. Îi mulţumeşte Domnului şi pentru acest lucru şi se roagă ca El să o ţină pe calea Lui toată viaţa ei.

Reclame