sceneta tineriCrăciunul, perioada în care ne străduim din răsputeri să aducem bucurie cât mai multor oameni! În acest timp, dorim să ne retragem din tumultul zgomotos şi să fim înconjuraţi de cei dragi. Întrebarea este: cine sunt cei dragi? Sau cine ar trebui să fie ei? Şi pentru a avea un răspuns pertinent ne uităm în Biblie şi la Domnul Isus: El petrecea mult timp cu cei săraci, cei în nevoi, cei bolnavi, cei chinuiţi de păcatele lor, dar evenimentele speciale le petrecea împreună cu cei doisprezece ucenici şi în fiecare zi avea întâlnire, într-un loc retras cu Tatăl Ceresc. Dorinţa mea pentru acest an şi pentru anii ce Dumnezeu ni-i va mai îngădui pe acest pământ, este aceea de a găsi un echilibru între a petrece timp cu Domnul şi a face Lucrarea Lui.

Atunci când mi s-a propus să scriu despre întâlnirea de la Sider, am stat pe gânduri dacă să scriu sau nu despre acest eveniment, aceasta pentru că în inima mea se dădea o luptă în ceea ce priveşte modul de a face evanghelizare la nivel macro sau fiecare în locul în care Domnul l-a aşezat. Din acest motiv nu mi-a fost uşor să mă implic cu toată inima în desfăşurarea acestei întâlniri.

Totuşi, am avut oportunitatea să privesc, să admir, să mă bucur şi să fiu tristă în aceeaşi zi. Cu siguranţă, că vă întrebaţi de ce anume.

I-am privit pe tinerii din biserica noastră cu câteva ore înainte de începerea programului; ei au fost primii veniţi, apoi pe toţi ceilalţi voluntari din celelalte biserici din oraş. Am admirat entuziasmul lor, bucuria de pe feţele lor, energia debordantă. Am admirat unitatea lor, numărul mare de tineri implicaţi, indiferent din ce biserică erau sau din ce cartier al oraşului; ei erau împreună acolo, având acelaşi scop: “să iasă programul cât mai bine, Domnului să-I placă ce facem”.

Am avut privilegiul ca să “privesc” cum alţii împodobesc bradul, aşează decorurile şi m-am simţit atât de bine să văd că biserica este binecuvântată cu o generaţie dedicată Domnului şi lucrării Lui. (De obicei, mă implicam prin “a face”, dar în acest an, m-am bucurat mult de a fi implicată prin “a fi” acolo). M-am simţit excelent în mijlocul lor, iar entuziasmul lor m-a molipsit. M-am putut bucura din plin de acest eveniment şi I-am mulţumit Domnului pentru ei.

Înainte de ziua de sâmbătă, m-am gândit la “căldura” din sală, la faptul că cei mici vor sta acolo 2 ore în frig, că cei implicaţi în pregătirea şi în desfăşurarea acestui eveniment vor avea de suferit din cauza aceasta. Dar Domnul, anul acesta, s-a gândit la mine şi la cei care, ca mine, iubesc mult caldura şi ne-a dăruit o atmosferă cu mult mai caldă decât cea pe care o aşteptam noi. Mulţumim Domnului pentru toţi aceia care au fost alături de noi prin rugăciunile lor!

Ne-am bucurat cu toţii de clinchetul clopoţeilor, atât de frumos armonizaţi. Îţi doreai ca Sărbătoarea Naşterii Domnului, cu muzica ce o însoţeşte să nu se termine prea curând. Când sunetele clopoţeilor încă ne răsunau în urechi, vocile cristaline ale copiilor din cor ne-au bucurat urechile şi ne-au atins inimile.

Un moment deosebit a fost sceneta pregătită şi prezentată de tinerii din biserica noastră. Orele de repetiţii, de pregătit decorurile au fost răsplătite prin faptul că cei prezenţi au fost atenţi şi, după cum spunea cineva, “mult mai liniştiţi ca în alţi ani”, astfel Vestea Bună a fost transmisă şi în acest mod. Colindele ne-au atins inimile şi în timpul scenetei.

Apoi, fr. Corneliu a început prezentarea “lecţiei” şi pentru început Lois a venit, atât de bucuroasă, cu o cutie mare de cadou în braţe, (am aflat mai târziu că a fost fericită că poate să facă şi ea ceva în acea zi). În cutia ei era ascunsă o Biblie, fapt ce adeverea că mesajul este de la Dumnezeu şi că trebuie să fie ascultat cu respect şi primit în inimile noastre. Şi rând pe rând, alţi tineri au venit cu cutiile lor având ascunse diverse “cadouri” care ne-au dus cu gândul la Betleem, la oamenii din oraşul acela, la Maria, la Iosif, la magi şi păstori, dar cel mai mult ne-au făcut să ne gândim la Dumnezeu, la Cel care de bună voie a părăsit Cerul pentru a trăi printre noi, Domnul Isus, aceasta fiind singura posibilitate de a fi salvaţi şi de a fi a împreună cu El în veşnicie.

M-am întristat, deşi cunoaşteam răspunsul, atunci când dirijoarea corului de clopoţei din Oradea i-a întrebat pe copii care este motivul pentru care sunt acolo. Mulţi au venit doar pentru cadouri. Dorinţa mea este să fi plecat mulţi acasă cu un cadou, cu un altfel de cadou, cu CEL MAI FAIN CADOU posibil, cu DOMNUL ISUS! Şi dacă o singură persoană L-a întâlnit pe Regele Regilor, scopul acestei întâlniri este împlinit.

Am ieşit afară, la doar câteva minute după terminarea evenimentului şi când m-am întors am spus celor ce ajutau la strângerea decorurilor că totul în jurul Sider-ului este argintiu. Unii au întrebat surprinşi, de ce? Poate sperau că Dumnezeu ne-a trimis zăpadă. Dar argintiul provenea de la ambalajele dulciurilor oferite de noi. Nu a fost motiv de întristare de lungă durată pentru că altceva m-a făcut să mă bucur: tinerii noştri au adunat resturile rămase în urma celor care au plecat. Putem fiecare din noi să învăţăm din aceasta: dacă punem ceea ce nu ne mai trebuie în locul potrivit vom diminua murdăria şi alţii ne vor urma exemplu.

Cu siguranţă au fost comentarii, nemulţumiri, dar nici atunci când S-a născut Mesia, oamenii nu au fost toţi mulţumiţi, unii erau preocupaţi cu alte lucruri, alţii prea interesaţi de propria imagine şi renume, nu au fost interesaţi de Darul minunat pe care Tatăl Ceresc L-a trimis pe pământ. Eu sper că cei prezenţi s-au bucurat de Cer, de mesajul pe care Dumnezeu şi în acest an L-a transmis prin toţi cei implicaţi: “Mai este iertare! Încă mai ofer daruri!”

Şi aşa, Darul venit din cer, ne-a dăruit şi anul acesta oportunitatea de a lucra împreună pentru lărgirea Împărăţiei Lui!

Daniela Ardeleanu

Reclame