După ce au trecut Iordanul în ţara promisă, Dumnezeu le cere israeliţilor un lucru cel puţin ciudat. Le porunceşte să ia din mijlocul Iordanului 12 pietre. Scopul lor? Să fie un semn de aducere aminte în mijlocul vostru” (Iosua 4:6a). M-am întrebat odată, cum ar arăta casa noastră dacă aş aduce în ea o piatră ori de câte ori Dumnezeu îmi face un bine sau îmi ascultă o rugăciune. Dar a dumneavoastră…?

…Aştept întotdeauna cu mare nerăbdare ultima întâlnire din an a bisericii. Mi se pare că e o seară în care semănăm parcă mai mult cu o familie. Aceasta pentru că unii dintre noi îşi fac curaj şi încearcă în câteva minute, în cuvinte mai multe sau mai puţine să spună povestea unei pietre de aducere aminte din viaţa lor. Pentru fiecare dintre noi anul 2008 a fost un an de binecuvântări dar şi de încercări, an cu suişuri şi coborâşuri, cu bucurii dar şi cu lacrimi şi tot fiecare putem mărturisi  că până aici Domnul ne-a ajutat”. Ascult cu mult interes mărturiile fraţilor mei în această ultimă seară din an şi mă simt mai bogată prin lecţiile pe care le învăţ din experienţele lor cu Domnul. Voi încerca să fac o scurtă retrospectivă a lucrurilor spuse.

Neluţu Ciupe a fost cel mai curajos. A fost primul şi a citit cunoscutul text din Luca 2:8-14 urându-ne ca mai mult decât până acum, 2009 să fie un an în care bucuria să se vadă pe feţele noastre, iar modul de închinare să fie unul revoluţionar. Ca fiecare din noi, Corneliu Medrea, pe lângă binecuvântări a avut parte şi de eşecuri. Analizând lucrurile a înţeles încă odată un mare adevăr, acela că fiecare eşec are legătură cu eşecul în rugăciune. Ligiei Blăjut Dumnezeu i-a amintit prin versurile unei cântări că relaţia ei personală cu El e mai importantă decât lucrarea pentru El.

Eu ştiu ca Tu nu vrei nici jertfe şi nici daruri

Ştiu că Tu priveşti chiar în inima mea

Şi-Ţi doreşti să vezi o inimă întreagă

Dăruită pe deplin în slujba Ta.”

Elisabeta Moldovan, printre altele ne-a spus povestea unei rugăciuni ascultate pentru nepoata ei Diana care şi-a găsit în Timişoara un servici bun la o bancă internaţională. Tibi Jiţa e recunoscător lui Dumnezeu pentru biserica în care slujeşte, pentru soţia lui Olivia şi fiica lor Becki şi în mod deosebit pentru felul în care i-a simţit aproape în cursul anului 2007 când Domnul i-a chemat acasă părinţii. Nicolae Banciu a fost plecat pentru o vreme în Grecia. Surprins de un cutremur se gândea doar că e departe de familie şi se ruga ca Domnul să-l ajute să se reîntoarcă cu bine în mijlocul lor şi Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea.

Aceştia sunt câţiva curajoşi. Cu siguranţă ar mai fi fost şi alţii dar timpul… Aşa că m-am gândit că unii dintre cei care ar vrea să ne spună povestea unei pietre, ar putea folosi paginile revistei pentru aceasta (Vă mulţumesc mult celor care aţi răspuns provocării).

Ibi Tomoni. 2008– anul în care mi-am dorit să trăiesc mai aproape de Dumnezeu. Mă străduiesc şi încerc să împlinesc partea mea, fiind conştientă de starea mea sufletească, de natura umană păcătoasă şi de multele bariere care mi se ivesc în cale, dar încrezătoare în harul Tatălui Ceresc, Cel ce mângăie şi pune balsam pe rănile ce dor! Domnul Dumnezeu este un soare şi un scut, Domnul dă îndurare şi slavă şi nu lipseşte de nici un bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană“ –cuvinte dulci pentru sufletul celor care pornesc pe drumul dedicării în slujba Lui, fără nici o învestire oficială sau vreo recunoaştere în public a meritelor”, căci oare ce merite ai putea avea în faţa Domnului Cerurilor? Încerci să îţi găseşti identitatea în Hristos, doar aşa te poţi apropia de spicele în care Cuvântul semănat a dat rod bogat, însutit, cum nici nu îndrăzneai să speri. Te străduieşti să nu uiţi nici o clipă că Altul, mai mare dacât noi, a dat ploaie şi soare la vreme potrivită, a făcut să încolţească speranţa, să crească viaţa şi a binecuvântat ogorul Său cu belşug de har!

Dacă priveşti exemplul Domnului Isus, (cel mai puternic om a fost adesea şi cel mai singur) atunci înţelegi că eşti chemat la o întrecere fără aclamaţii şi aplauze, o alergare încununată doar de clipa în care vei intra în ţara aceea mult dorită! Adeseori efortul îşi arată roadele doar după ce o persoană refuză să renunţe, să se oprească; ştiind aceasta, încerci să fii tu acel om care nu renunţă! Se ştie că singurii oameni care nu cad sunt cei ce nu aleargă nicicând, ci zac liniştiţi în comoditatea lor. Şi mie îmi place să consider că nu există eşecuri, ci doar experienţe şi reacţiile noastre la ele; eşecul este doar locul de unde te ridici pentru a merge mai departe şi fiecare nereuşită te învaţă ceva. Aşadar, nu renunţa!

2009 – anul în care decizi să faci un pas mare. Nu trebuie să te temi să faci un pas mare, fiindcă o prăpastie nu poate fi trecută din două sărituri mai mici. Prăpastia dintre omul vechi- firesc şi omul nou- duhovnicesc,  poate fi trecută doar dacă faci un pas mare. O stare de fapt nu va înceta să existe doar pentru că eu sau altcineva o ignoră. Păcatul nu va înceta să existe în viaţa mea doar pentru că eu refuz să mă gândesc la asta. La fel cum pacea nu poate veni doar din simpla dorinţă de pace, ci din suprimarea instinctelor de război, tot aşa şi neprihănirea va locui în mine doar dacă am curajul să izgonesc din suflet orice gând străin de Dumnezeu. Curajul nu este absenţa fricii, ci lupta cu frica şi stăpânirea ei. Slăbiciunea există în viaţa mea ca parte a naturii umane, dar trebuie să am curajul să o recunosc şi să lupt mereu cu ea. Şi nu uit nicicând că:Dumnezeu este un soare şi un scut, Domnul dă îndurare şi slavă şi nu lipseşte de nici un bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană“.

Gabi Tudosă. Când  Cristina m-a provocat să scriu despre un lucru mare pe care l-a făcut Dumnezeu pentru mine sau familia mea, m-am bucurat. Pot să vă spun că eu sunt obişnuită să văd în fiecare zi mâna lui Dumnezeu lucrând în viaţa mea, în afacerea mea. Aşa cum ştiţi mă ocup cu vânzarea florilor şi pot să vă spun că este foarte greu pentru noi să facem o aprovizionare perfectă pentru magazine. De multe ori acestea se ofilesc, iar de multe ori se termină înainte de a putea să facem din nou aprovizionarea. Angajatele noastre se supără şi îşi fac griji de multe ori, dar eu am văzut de nenumărate ori cum Domnul ne poartă de grijă şi atunci când florile se ofilesc, distribuitorul, fără să îi spun eu, ori îmi lasă ceva flori în plus, ori îmi face un discount; iar atunci când rămân fără flori în magazin şi am epuizat toate sursele mele care bineînţeles nu pot să mă servească, Domnul îmi trimite direct la magazine maşina cu flori! Nu este acesta un lucru mare? Poate pentru dumneavoastră nu este aşa o minune, dar pentru noi este! Asta, fraţii mei, mă face ca împreună cu întreaga familie să-L lăudăm în fiecare zi şi mă rog să fim şi o mărturie plăcută pentru angajatele noastre şi pentru toţi cei din jurul nostru. Doresc să vă încurajez să vă rugaţi neîncetat şi să vă lăsaţi în grija Domnului în fiecare zi pentru că eu şi familia mea putem să vă spunem cu tărie că Domnul ne poartă de grijă în fiecare clipă a vieţii noastre. Citiţi în fiecare zi Matei 6:25-34 şi nu numai atât, şi credeţi.

Lidia Mureşan. Dumnezeu face lucruri mari şi minunate mereu pentru mine şi pentru toti cei ce se încred în Domnul. Deşi sunt văduvă (şi nu tânără), Dumnezeu are grijă să nu trăiesc în lipsuri. M-a binecuvântat cu 4 copii minunaţi şi prin ei tot El îmi poartă de grijă. Mă simt mereu ocrotită de mâna Lui, la fel şi copii mei pe care îi port zilnic în rugăciune. Rugăciunea este firul ce leagă sufletul de cer, este o fereastră deschisă prin care comunicăm cu divinitatea. Trebuie să ne străduim mereu ca viaţa noastră să fie trăita în curăţie, având o încredere totală că El ne aude şi ne va răspunde. Întârzierile lui Dumnezeu nu sunt refuzuri. Fiecare zi ne aduce mai aproape răspunsul Lui. Cu atitudinea de recunoştinţă pentru bunătatea Lui, trebuie să cerem cu stăruinţă lucruri bune după voia Lui, iar Tatal ne va asculta (Matei 7:7, Matei 7:11b şi deasemenea Iacov 5:16). Momentele grele şi încercările din viaţa noastră, Dumnezeu le îngăduie pentru e ne testa, pentru a ne evalua credinţa şi acestea sunt semne de dragoste din partea Lui. Ştim că Dumnezeu îl încearcă pe acela pe care îl iubeşte. În anul 2008, la începutul lunii mai am fost programată pentru o operaţie destul de grea la piciorul drept. Ajunsesem să mă deplasez foarte greu şi nu era alt remediu de vindecare decât intervenţia chirurgicală (aveam nevoie de o endoproteza la genunchi). Mărturisesc că mi-a fost foarte greu să decid, dar am apelat la ajutorul divin prin rugăciuni stăruitoare pentru a fi sprijinită în acele momente grele. Încrezătoare în îndurarea şi puterea Lui şi bizuindu-mă pe iubirea Lui, am trecut cu bine peste acea operaţie. Nu a fost uşor, dar am simţit că-L am aproape pe Dumnezeu şi asta m-am înviorat. Evoluţia post-operatorie a fost foarte bună. Am primit vestea că şi biserica m-a susţinut în rugăciune şi asta m-a motivat cu atât mai mult să fiu mai încrezătoare în binele ce va urma. Speranţa vindecării apropiate îmi înflorea în inimă. Dumnezeu a lucrat într-un mod minunat şi am ieşit cu bine din acel impas. După o perioadă de 3 luni de convalescenţă, am lăsat bastonul şi sunt aproape vindecată. Domnul să fie slăvit în veci de veci. Pentru Dumnezeu nu este nimic greu de realizat, dar El caută în noi o credinţă puternică în care Cuvântul Său să fie ancorat. Atunci El va fi prezent şi va face totul frumos la vremea hotărâtă de El. Orice problemă cu adevărat încredinţată lui Dumnezeu, este pe cale de împlinire. (Marcu 11:24). Dar rugăciunea nu trebuie înălţată numai în momente de criză. Pe buzele noastre trebuie să fie mereu închinarea şi lauda pentru tot ce vine de la El. Să ne încredinţăm vieţile în mâna Dumnezeului celui viu şi să ne rugăm neîncetat Lui.

Maria Mureşan: Sunt atâtea lucruri mari pe care Dumnezeu le-a făcut în familia mea în anul care a trecut. Mai întâi vreau să-I dau slava, să-I mulţumesc şi să-L binecuvintez pe Tatăl meu ceresc pentru toate rugăciunile ascultate şi biruinţele prin care ne-a trecut cu braţul Său tare. Dumnezeu şi-a desăvârşit lucrarea în familia mea prin unitate, dragoste şi apropierea mai mult de El. Dumnezeu a binecuvântat familia noastră cu împlinirea a 25 de ani de căsnicie, doar cu ajutorul Lui, având în vedere operaţia pe cord pe care a suferit-o soţul meu în urmă cu 3 ani. În toţi aceşti ani am fost motivată de versetele din Plângerile lui Ieremia 3:22-26. O altă rugăciune ascultată în care Dumnezeu şi-a arătat slava a fost botezul cumnatei mele la 2 ani după ce s-a predat. Iar ca şi cadou special pe care l-am primit din partea lui Dumnezeu a fost hotărârea şi botezul lui Florica Pleşca. Eu am aruncat sămânţa dar Dumnezeu este cel care a făcut să crească şi a dat rod spre slava Lui. Lucrurile mari se împlinesc doar cu Dumnezeu. (Filipeni 4:13)

Cristina Ciupe: Timp de 15 ani am purtat o povară de care a ştiut doar Emi. Ziua nunţii nu a fost cea mai frumoasă zi pentru mine ca şi mireasă şi aceasta pentru că la nunta noastră au fost oameni trişti, oameni care nu au fost de acord cu decizia noastră de a ne căsători. În toţi aceşti ani mi-am dorit să am o nuntă adevărată şi Dumnezeu a făcut minunea aceasta în luna iulie a anului trecut când am sărbătorit 15 ani de căsătorie.

Noul an se aşterne înaintea noastră ca un volum nescris cu toate paginile goale. Dumnezeu să ne de înţelepciune să scriem pe paginile fiecărei zile acele lucruri asupra cărora la sfârşitul anului să privim cu bucurie şi nu cu regret.

Pentru că sunteţi binecuvântaţi, fiţi binecuvântare!

Cristina Ciupe

Reclame