Pe când eram împreună cu familia pe litoral, am văzut mulţi copii şi tineri înălţând zmeul în briza generoasă a mării. Câteodată lipsa de îndemânare a unuia făcea ca zmeul să se năpustească în picaj spre terenul de volei sau de fotbal pe unde ne desfăşuram noi activităţile, aşa că trebuia să fim tot timpul atenţi la aceste surprize venite de sus. Totuşi eram avertizaţi de coada fluturândă şi de strigătele mânuitorului de zmeu, şi ne feream în ultima clipă de obiectul zburător scăpat de sub control. Însă erau şi unii care deveniseră experţi în mânuirea sforilor, şi era o adevărtă plăcere să urmăreşti acrobaţiile aeriene pe care aceştia le executau. Înălţări rapide, viraje strânse, spirale ameţitoare spre pământ, răsucire în ultima clipă şi din nou înălţare. Vântul mâna zmeul cu repeziciune, însă sfoara tare şi mâna sigură a expertului păstrau totul sub control.

În loc să fie smuls şi purtat de vânt, zmeul se înălţa împotriva vântului, dar vibraţiile sforii şi zmuciturile venite de sus păreau a spune că zmeul s-ar simţi mult mai bine şi ar zbura mult mai sus dacă ar fi lăsat liber. În fine, unul a reuşit să se “elibereze” din strânsoarea restrictivă a sforii, şi să zboare nestingherit. Sosise clipa  lui de glorie! Însă absenţa opreliştii a lăsat zmeul pradă vântului neiertător, care urgent i-a dezumflat aripile şi l-a trântit fără milă pe plajă. Până să ajungă cineva la el, vântul l-a mai rostogolit de câteva ori şi l-a lăsat grămadă lângă primul obstacol solid întâlnit în cale, începând cu meticulozitate să aştearnă deasupra lui un strat fin de nisip. Abia atunci când stăpânul l-a cules de pe jos, l-a curăţat de nisip şi a legat bine sfoara de control, zmeul a putut să se înalţe iar în bătaia brizei şi să danseze jucăuş alături de celelalte obiecte zburătoare asemeni lui.

Cât de mult ne asemănăm şi noi câteodată cu zmeul acesta! Dumnezeu ne-a dat un set de porunci şi instrucţiuni care să reprezinte elementul de control în viaţa noastră, dar trăim cu impresia că dacă am reuşi să rupem aceste legături şi să ne eliberăm de ele, am putea zbura mult mai sus şi realiza lucruri mult mai mari! Am fi cu adevărat „zmeul zmeilor” trăind viaţa din plin şi fără oprelişti. Şi totuşi, cât de mult ne înşelăm dacă gândim astfel!

Cu 3500 ani în urmă, Dumnezeu vorbea prin gura lui Moise poporului ce stătea la hotarul Canaanului, pregătit să intre şi să ia în stăpânire Ţara Promisă. De-a lungul ultimilor 40 de ani, adeseori s-au găsit prin popor unii care să aibă idei mai bune decât Moise, care le vorbea din partea lui Dumnezeu, şi au plătit preţul răzvrătirii lor. Cum spunea cineva, „oasele lor au albit pustia” în tot acest răstimp. Dar acum se ridicase o generaţie nouă, gata să asculte şi să primească binecuvântarea. Acestor oameni care stăteau în faţa unui drum necunoscut, Moise le spune, „Să ştii dar în ziua aceasta, şi pune-ţi în inimă că numai Domnul este Dumnezeu, sus în cer şi jos pe pământ, şi că nu este alt Dumnezeu afară de El. Păzeşte dar legile şi poruncile Lui, pe care ţi le dau azi, ca să fii fericit, tu şi copiii tăi după tine, şi să ai multe zile în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău, pe vecie.”

Totul începe cu Dumnezeu: El este Cel care a creat cerurile şi pământul, El l-a ales pe Noe pentru a salva omul şi animalele de la distrugere totală prin potop, El l-a chemat pe Avraam din Haldeia şi l-a binecuvântat, El a păstrat familia lui Iacov în viaţă ridicând pe Iosif la mare rang în ţara Egiptului, El Şi-a scos poporul cu mână tare şi braţ întins din robia egipteană, şi tot El Se pregătea să izgonească popoare mai mari şi mai puternice din calea evreilor pentru a le da în stăpânire Ţara Promisă. Orice ascultare faţă de Dumnezeu trebuie să pornească de la convingerea supremă că El este stăpânul de drept şi de fapt al Universului, şi că orice om va da socoteală înaintea Creatorului. Însă în aceeaşi ordine de idei, trebuie înţeles că El binecuvintează pe cei ce ascultă de El, împlinind poruncile Lui.

Departe de a fi o povară, poruncile lui Dumnezeu ne asigură un trai fericit – chiar dacă nu îmbelşugat – în care putem să atingem potenţialul pentru care am fost creaţi. Doar punându-ne la inimă aceste lucruri, şi împlinind cu credincioşie CuvântulSău, vom putea descoperi că aceste promisiuni nu sunt doar nişte utopii sau speranţe iluzorii, ci ele se materializează zi de zi în viaţa credinciosului.

Stăm la începutul unui an nou, fără a şti ce ne rezervă acesta. Dar Îl cunoaştem pe Cel ce ţine în mâna Sa puternică destinele Universului, şi asta este cea mai mare asigurare pe care o poţi avea. Atunci când băncile şi companiile de asigurări se clatină, când guvernele se văd în imposibilitatea de a împlini promisiunile făcute cetăţenilor, când marile puteri economice ale lumii îşi dovedesc fragilitatea, este reconfortant să ai de partea ta pe Stăpânul Universului, care îţi garantează că Se va îngriji de tine. Chiar dacă viaţa de credinţă înseamnă anumite restricţii şi îngrădiri, chiar dacă Dumnezeu îngăduie ca vântul încercării să sufle şi peste viaţa ta, acestea sunt elemente proiectate de El pentru a te ajuta să păstrezi controlul, o perspectivă adecvată asupra lucrurilor, şi să învingi adversităţile prin puterea Lui.

Libertate şi împlinire nu înseamnă a scăpa de orice fel de oprelişti şi a-ţi trăi viaţa după cum te taie capul: astfel de condiţii vor aduce la pământ chiar şi pe cei mai buni dintre noi, frângându-ne zborul şi aşternând peste noi nisipul gros al uitării. Indiferent de părerile personale, cel mai bun lucru pentru fiecare dintre noi este să rămânem în mâna puternică a Creatorului, să facem o pasiune din împlinirea poruncilor Lui, ceea ce ne va ajuta să ne ridicăm deasupra circumstanţelor şi să ieşim biruitori alături de atâţia alţii care şi-au pus şi ei nădejdea în Domnul.

Ştiu că ne-am dori cu toţii un an liniştit, lipsit de probleme şi necazuri, dar ştirile sunt destul de sumbre. Ceea ce putem avea însă, este pacea lui Dumnezeu care întrece orice pricepere, care ne va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.

Reclame