În anul 2007 Josh McDowell publica datele strânse în colaborare cu alţi cercetători creştini cu privire la viaţa de credinţă a adolescenţilor. Iată câteva concluzii:

Cercetările arată că acolo unde aceste produse electronice sunt disponibile, adolescenţii petrec între 40 şi 70 ore săptămânal la televizor, video, DVD player, telefon mobil, consolă jocuri, calculator, aparate de redare muzicală şi altele, ceea ce însumează mai multe ore decât o săptămână obişnuită de lucru. Combinat cu un program aglomerat al părinţilor, se constată că adolescenţii de astăzi au cel mai puţin contact cu persoane adulte din toată istoria omenirii.

George Barna arată că implicarea părinţilor este esenţială. Atunci când copiii nu sunt învăţaţi practic cum se trăieşte credinţa în viaţa de zi cu zi, şansele ca ei să continue pe calea Domnului şi după vârsta adolescenţei sunt foarte mici. Credinţa la nivel declarativ a părinţilor dar fără a fi transpusă în fapte devine un ritual de care tinerii se vor debarasa fără remuşcări.

Se observă că de la vârsta de 18 ani până la 25 ani, 42% din cei care în adolescenţă frecventau biserica renunţă să mai participle la servicii divine, în timp ce procentul creşte la 58% dacă se are în vedere intervalul 18 – 29 ani. Adică în condiţiile actuale, există o probabilitate foarte mare ca mai puţin de jumătate din cei ce au frecventat biserica în adolescenţă să mai fie credincioşi practicanţi la vârsta de 30 ani.

Chestionarele şi interviurile demonstrează o inabilitate cronică a marii majorităţi a adolescenţilor de a-şi descrie credinţa creştină şi modul în care aceasta le influenţează gândirea şi acţiunile. Adolescenţii indică o proporţie de 78% a influenţei părinţilor asupra gândirii lor religioase, ceea ce înseamnă că părinţilor le revine rolul esenţial în formarea credinţei copiilor lor, nici un alt grup neavând un impact cât de cât apropiat.

Constatarea tristă este că în bisericile în care generaţiile nu sunt integrate, aceasta nu se datorează în principal faptului că adolescenţii nu vor să aibă de-a face cu adulţii, ci  faptului că adulţii nu-şi fac timp pentru a se apropia de adolescenţi.

Părinţii ai căror copii devin şi rămân membri activi în biserică identifică următoarele calităţi ca fiind necesare în creşterea copiilor: 36% subliniază răbdarea, 32% indică dragostea demonstrată practic, iar pe locul trei, cu 22%,  se situează la egalitate disciplinarea consecventă şi buna înţelegere (interesant, nu?)

Se constată că aproape fără excepţie, tinerii care rămân credincioşi şi ca adulţi se încadrează în una din două categorii: (1) credinţa creştină a fost trăită practic de cel puţin unul din părinţi sau (2) în anii copilăriei/adolescenţei au fost integraţi în relaţii apropiate cu oameni maturi în credinţă, care le-au devenit familia spirituală.

Pastor, Daniel Popa

Reclame