În numărul 23 al revistei am început, iar în alte două am continuat, lecturarea cărţii pe care Max Lucado a intitulat-o „Călătorie fără bagaje”. În ea Max ne spune că sunt o mulţime de bagaje pe care noi le putem purta în fiecare zi, unele chiar foarte grele şi incomode, dar pe care Dumnezeu nu a intenţionat niciodată ca noi să le purtăm. În acest număr vom putea citi al patrulea capitol pe care ne rugăm să-l găsiţi la fel de fascinant şi plin de învăţătură şi umor cum îl găsim noi.

849554822

Închisoarea dorinţei (povara nemulţumirii)

Domnul este păstorul meu; nu voi duce lipsă de nimic (sau: nu-mi mai doresc nimic)

Psalmul 23:1

Vino cu mine la cea mai mare închisoare din lume. Stabilimentul are mai mulţi locatari decât câte paturi ar fi nevoie pentru ei. Mai mulţi deţinuţi decât câte farfurii le-ar trebui. Mai mulţi rezidenţi decât câte resurse ar fi necesare.

Vino cu mine la închisoarea cu regimul cel mai opresiv din lume. Întreabă-i numai pe deţinuţi; îţi vor spune. Sunt epuizaţi de muncă şi subnutriţi. Zidurile între care sunt închişi sunt goale şi paturile reci. Nu există închisoare mai aglomerată, cu un regim de detenţie mai sever şi, mai ales, în care majoritatea covârşitoare a deţinutilor să fie închişi pe viaţă. Cei mai mulţi nu mai ies din ea niciodată. Nu mai sunt eliberaţi niciodată. Ei ispăşesc o condamnare pe viaţă în această închisoare supraaglomerată şi subaprovizionată.

Numele închisorii? Îl vei vedea deasupra intrării. Pe un suport semicircular deasupra porţii sunt fixate şapte litere de fier turnat şi cuvântul pe care îl formează este numele închisorii: D-O-R-I-N-Ţ-Ă

Închisoarea celor care-şi doresc. Pe deţinuţi i-ai văzut. Ceea ce le e comun tuturor este că-şi „doresc”. Doresc ceva. Doresc ceva mai mare. Mai frumos. Mai repede. Mai fin. Doresc. De observat însă că ei nu-şi doresc mai multe lucruri. Nu-şi doresc decât unul singur. O slujbă nouă. O maşină nouă. O casă nouă. Un partener nou de viaţă. Nu-şi doresc mai multe lucruri. Doar unul singur. Îşi spun că atunci când vor avea acel „singur” lucru, vor fi fericiţi şi vor părăsi închisoarea. Şi au dreptate; sunt fericiţi şi chiar părăsesc închisoarea. Dar se întâmplă inevitabilul. Mirosul de maşină nouă dispare. Slujba nouă devine rutină. Vecinii îşi cumpără un televizor cu o diagonală mai mare. Noul partener de viaţă are anumite obiceiuri. Exaltarea de început dispare şi, nici nu apuci bine să-ţi dai seama, fostul puşcăriaş recidivează şi ajunge din nou în închisoare.

Tu eşti în închisoare? Eşti, dacă te simţi mai bine când ai mai mult şi mai rău când ai mai puţin. Eşti, dacă de fericire nu te desparte decât cumpărarea unui lucru pe care ţi-l doreşti, sau o promovare în funcţie, sau un premiu, sau o operaţie estetică. Dacă fericirea ta stă în ceva ce depozitezi, conduci, bei sau mănânci, atunci, recunoaşte, te afli în închisoare, în închisoarea celor care-şi doresc.

Asta e vestea proastă. Vestea bune este că ai un vizitator. Şi vizitatorul tău are un mesaj care te poate elibera pe cuvânt de onoare. Du-te la vorbitor. Ia loc pe scaun şi priveşte peste masă la psalmistul David. El se apropie mai mult şi se apleacă spre tine ca să fie sigur că-l auzi. „Am să-ţi spun un secret”, şopteste el, „secretul mulţumirii. „Domnul este păstorul meu; nu voi duce lipsă de nimic”. (Psalmul 23:1) David a găsit păşunea unde nemulţumirea se stinge. Este ca şi cum ar spune, „Ceea ce am eu în Dumnezeu este mai mult şi mai mare decât ceea ce am în viaţă”. Crezi că şi noi doi am putea învăţa să spunem acelaşi lucru?

Gândeşte-te pentru un moment la lucrurile pe care le ai. Gândeşte-te la casa pe care o ai, la maşina pe care o conduci, la banii pe care i-ai economisit. Gândeşte-te, poate, la bijuteriile pe care le-ai moştenit, la hainele pe care le-ai cumpărat. Cuprinde cu mintea toate aceste posesiuni şi dă-mi voie să-ţi reamintesc două adevăruri biblice.

Tot ce ai nu este al tău. Întreabă pe orice medic legist. Întreabă pe orice îmbălsămător. Întreabă pe orice patron al unei firme de servicii funerare. Nimeni nu ia nimic cu el. Când unul din cei mai bogaţi oameni din istorie, John D. Rockefeller, a murit, contabilul lui a fost întrebat, „Cât a lăsat John D.?” Răspunsul contabilului? „Totul”. „Cum a ieşit de gol din pântecele mamei sale, din care a venit, aşa se întoarce şi nu poate să ia nimic în mână din toată osteneala lui” (Eclesiastul 5:15). Toate acele posesiuni- nu sunt ale tale. Şi mai vrei să ştii ceva în legătură cu ele? Ele nu sunt tu. Cine eşti tu nu are nimic a face cu hainele pe care le îmbraci sau cu maşina pe care o conduci. Isus a spus că „Viata nu stă în belşugul avuţiei lui” (Luca 12:15). Cerul nu te cunoaşte ca şi omul cu costum frumos sau ca şi femeia cu casa mare sau ca şi copilul cu bicicletă nouă. Cerul îţi cunoaşte inima. „Domnul nu se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul se uită la inimă” (1 Samuel 16:7). Când Dumnezeu se gândeşte la tine, probabil vede mila ta, dedicarea ta, bunătatea sau judecata ta înţeleaptă, însă în mod sigur nu se gândeşte la lucrurile tale.

Şi când tu te gândeşti la tine, ar trebui să faci la fel. Defineşte-te prin prisma a ceea ce deţii şi te vei simţi bine când vei avea multe şi rău când nu vei avea. Suntem mulţumiţi atunci când putem spune sincer, împreună cu Pavel, „M-am deprins să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc. Ştiu să trăiesc smerit şi ştiu să trăiesc în belşug:. (Filipeni 4:11,12)

Doug McKnight ar putea spune aceste cuvinte. La vârsta de 32 de ani a fost diagnosticat cu scleroză multiplă. În următorii 16 ani, din cauza bolii avea să îşi piardă cariera, mobilitatea şi în cele din urmă viaţa. Datorită sclerozei multiple, nu putea să mănânce singur şi nici să se deplaseze; s-a luptat cu depresia şi teama. Însă, prin toate acestea, Doug nu a fost nici măcar o secundă nemulţumitor. Dovadă în acest sens stă lista lui de rugăciune. Prietenii din biserică l-au rugat să facă o listă cu cereri astfel încât ei să poată mijloci pentru el. Răspunsul lui a fost o listă care cuprindea 18 binecuvântări pentru care era mulţumitor şi 6 cereri pentru care avea nevoie de sprijin în rugăciune. Mulţumirile lui au depăşit de trei ori cererile. Doug McKnight a învăţat să fie mulţumit. După cum mulţumită a învăţat să fie şi femeia leproasă de pe insula Tobago, pe care un misionar avea să o cunoască în timpul unei călătorii misionare pe acea insulă. În ultima zi petrecută în colonia de leproşi, misionarul îi conducea pe participanţi în închinare. A întrebat dacă cineva îşi dorea să se cânte un cântec anume. La întrebarea lui, s-a ridicat în picioare o femeie şi misionarul a văzut atunci cea mai desfigurată faţă din câte îi fusese dat să vadă până în acel moment. Femeia nu avea urechi şi nici nas. Nu avea nici buze. A ridicat însă o mână fără degete şi a întrebat, „N-am putea cânta `Când număr multele Tale binecuvântări?” Misionarul a început cântecul, dar nu l-a putut termina. Mai târziu, cineva căruia i-a relatat întâmplarea i-a spus, „Cred că nu vei mai putea cânta niciodată cântecul acela.” Misionarul a răspuns: „Ba da, îl voi mai cânta. Numai că nu-l voi mai cânta niciodată la fel.”

Nutreşti speranţa că o schimbare a circumstanţelor în care te afli va aduce o schimbare şi în atitudinea ta? Dacă da, te afli în închisoare şi ai nevoie să înveţi secretul călătoriei fără bagaje. Ceea ce ai în Păstorul tău este mai mult şi mai mare decât ceea ce ai în viaţă. Pot să mă amestec puţin în viaţa ta? Care este lucrul care te împiedică să fii bucuros? Cum completezi spaţiul liber care urmează? „Voi fi fericit când …………”. Când voi fi vindecat. Când voi fi promovat. Când voi fi căsătorit. Când voi fi singur. Când voi fi bogat. Cum închei afirmaţia de mai sus?

Acum, gândindu-te bine la cum ai completat spaţiul liber, răspunde la următoarea întrebare. Dacă corabia pe care o aştepţi nu mai apare niciodată la orizont, dacă visele nu ţi se împlinesc, dacă situaţia nu se schimbă, poţi fi fericit? Dacă raspunsul este nu, atunci te afli în celula rece a nemulţumirii. Eşti în închisoare. Şi ai nevoie să ştii ce ai în Păstorul tău. Ai un Dumnezeu care te aude, puterea dragostei în spatele tău, Duhul Sfânt în tine şi tot cerul deasupra ta. Dacă Îl ai pe Păstor, ai har pentru fiecare păcat, călăuzire la fiecare răscruce, o lumânare la fiecare colţ şi o ancoră în fiecare furtună. Ai tot ce ai nevoie.

Şi cine ţi-ar putea lua toate acestea? Poate leucemia să-ţi infecteze mântuirea? Poate falimentul să-ţi sărăcească rugăciunile? Un uragan îţi poate distruge casa, dar se poate el atinge de casa ta din cer? Şi uită-te la poziţia ta. De ce să te zbaţi să câştigi prestigiu şi putere? Oare nu eşti deja privilegiat să fii parte a celei mai mari lucrări din istorie?

Potrivit lui Russ Blowers, eşti. Cu toţii suntem. Russ este un slujitor al Domnului în Indianapolis. La o întâlnire a Rotary Club, ştiind că va fi întrebat care îi este profesia, a hotărât să spună mai mult decât: „Sunt predicator”. Iată care a fost răspunsul lui: „Mă numesc Russ Blowers. Lucrez la o companie multinaţională. Avem sucursale în toate ţările din lume. Avem reprezentanţi aproape în fiecare parlament şi consiliu de conducere din lume. Domeniul nostru de activitate îl constituie motivarea oamenilor şi schimbarea comportamentului lor. Avem spitale, puncte de distribuire a alimentelor, centre pentru consiliere în crize determinate de sarcină, universităţi, edituri, sanatorii. Ne îngrijim de clienţii noştri de la naştere până la moarte. Oferim asigurări pe viaţă şi asigurări împotriva încendiului. Facem transplanturi spirituale de inimă. Acţionarul nostru unic deţine întregul fond locativ de pe suprafaţa pământului plus o mulţime de galaxii şi constelaţii. El cunoaşte totul şi locuieşte peste tot. Produsele pe care le oferim sunt gratuite. (Nimeni nu are suficienţi bani pentru a le cumpăra). Preşedintele consiliului nostru de administraţie s-a născut într-un sat, a lucrat ca tâmplar, nu a avut o casă a lui, nu a fost înţeles de cei din familia lui, a fost urât de duşmanii lui, a umblat pe apă, a fost condamnat la moarte fără să fie judecat şi a înviat din morţi. Vorbesc cu El în fiecare zi”.

Dacă poţi spune şi tu la fel, nu ai motiv să fii mulţumit?

Se spune despre un om că a mers odată la un slujitor al Domnului pentru consiliere. Ajunsese într-un colaps financiar. „Am pierdut totul”, a început el să se plângă. „O, îmi pare rău să aud că ţi-ai pierdut credinţa”. „Nu”, l-a corectat omul, „nu mi-am pierdut credinţa”. „Atunci regret să aud că ţi-ai pierdut caracterul”. „N-am spus asta”, l-a corectat iar omul nostru, „Am în continuare caracter”. „Îmi pare rău atunci să aud că ţi-ai pierdut mântuirea”. „Dar nu am spus asta”, a obiectat omul. „Nu mi-am pierdut mântuirea”. „Nu ţi-ai pierdut credinţa, nu ţi-ai pierdut caracterul şi nu ţi-ai pierdut mântuirea. Mi se pare”, a spus slujitorul lui Dumnezeu, „că nu ai pierdut niciunul din lucrurile care contează cu adevărat”.

Şi aceasta e adevărat şi în ceea ce ne priveşte. Şi tu şi eu ne putem ruga cum s-a rugat puritanul. Acesta s-a aşezat la masa, pe care nu se aflau decât o bucată de pâine şi un pahar cu apă. Şi-a plecat capul şi a spus: „Toate acestea şi pe deasupra şi Isus?”

Putem fi la fel de mulţumiţi? Pavel spune că „evlavia însoţită de mulţumire este un mare câştig.” (1 Timotei 6:6). Când îi dăm lui Dumnezeu sacul greoi al nemulţumirii, nu doar renunţăm, la ceva, ci şi câştigăm altceva. Dumnezeu îl înlocuieşte cu o servietă uşoară, făcută după nevoile noastre şi rezistă la amărăciune şi întristare. Ce câştigi dacă înveţi să trăieşti cu mulţumire în inimă? Îţi poţi câştiga căsnicia. Poţi câştiga ore preţioase cu copiii tăi. Poţi câştiga respect de sine. Poţi câştiga bucurie. Poţi câştiga credinţa de a spune: „Domnul este păstorul meu; nu voi duce lipsă de nimic”. Încearcă şi spune-o încet: „Domnul este păstorul meu; nu voi duce lipsă de nimic”.

Încă odată: „Domnul este păstorul meu; nu voi duce lipsă de nimic”.

Şi încă odată: „Domnul este păstorul meu; nu voi duce lipsă de nimic”.

Şşşşşşşt. Ai auzit ceva? Eu cred că am auzit. Nu sunt sigur… dar cred că am auzit cum se deschide uşa unei închisori.

Reclame