De mai mult timp, merge în fiecare an la Surduc în tabăra creştină de acolo. Nici anul acesta nu a făcut excepţie; de fapt acolo îşi petrece o parte din concediu, participând cu multă sete la cursurile şi seminariile ce au ca scop învăţarea studiului inductiv al Bibliei. Am reuşit să stăm de vorbă cu două zile înainte de a pleca şi când avea mare nevoie de timp pentru pregătiri. Îi mulţumim Marianei pentru acceptul ei şi pentru lucrurile pe care ni le-a descoperit despre ea.

Te ştim cu toţii ca fiind tot timpul bucuroasă şi cu zâmbet pe faţă. Întotdeauna ai fost aşa?

Nu am fost tot timpul aşa, dar în mod sigur lucrul acesta se datorează relaţiei personale pe care o am cu Domnul Isus Hristos, care este bucuria şi pacea mea.

Când şi cum s-a întâmplat să-L cunoşti?

Era prin anii `87-`88, când în timp ce căutam muzică de dans la radio Europa Liberă, am dat peste programul creştin Vocea Evangheliei, unde Iosif Ţon prezenta Evanghelia lui Isus Hristos. Când am auzit acea voce plină de reverenţă rostind şi explicând Evanghelia atât de clar, am rămas străpunsă în inimă. Cred că n-am auzit niciodată cuvinte mai plăcute şi mai adevărate. Acela a fost momentul când am simţit că L-am găsit pe Dumnezeu. A fost cel mai extraordinar moment din viaţa mea. Acele emisiuni au fost singurul meu contact cu Evanghelia timp de trei ani. Nu citisem niciodată Biblia şi nici nu aveam una. Am realizat atunci care trebuie să fie fundamentul vieţii mele şi anume că Scriptura este Cuvântul lui Dumnezeu, standardul după care trebuie să-mi conduc viaţa. Evaluându-mi viaţa am descoperit că problemele şi eşecurile mele se datorau aşteptărilor pe care le aveam de la părinţi, colegi, societate şi deasemenea alegerilor greşite pe care le-am făcut datorită faptului că nu cunoşteam Cuvântul lui Dumnezeu.

În 1991 în urma entuziasmului cu care vorbeam despre adevărurile descoperite, cineva m-a invitat la Biserica Baptistă la un botez nou testamental. Această persoană a fost Titi Petroesc, care mi-a dat şi prima mea Biblie. De atunci am fost nelipsită de la Casa Domnului. Cercetam Cuvântul în fiecare zi şi doream să cunosc voia Domnului cu privire la mine şi viaţa mea se schimba în fiecare zi. Domnul îmi arăta gândurile şi atitudinile mele greşite şi care era adevărul. Pe 20 noiembrie 1994 am făcut legământ cu Domnul Isus Hristos în apa botezului. În cea mai minunată zi din viaţa mea, n-am avut alături nici părinţii, nici colegi, nici prieteni, deoarece nimeni nu-mi împărtăşea alegerea; totuşi Domnul şi biserica au fost sărbătoarea mea. După ce m-am întors la Domnul, eram atât de însetată după Cuvântul Lui, încât mergeam la toate conferinţele şi întâlnirile unde se studia Cuvântul Domnului. În 1995 am participat la Congresul femeilor baptiste care s-a ţinut la Lugoj organizat de sora Mia Oglice. Aici am fost motivată să mă implic în lucrarea de la închisoare şi în grupe de studiu biblic în case, lucrare pe care o continui şi acum. Am urmat pregătirea biblică în Alianţa Evanghelică pe care am absolvit-o în septembrie 2001 la Oradea. Dragostea pentru Cuvântul Domnului a fost sădită în inima mea de fratele Iosif Ţon şi în mod special de sora Mia Oglice. În iulie 2002 am absolvit Institutul Biblic „Precept Ministries Euroasia” la Surduc, pregătită pentru a preda Cuvântul lui Dumnezeu după metoda inductivă şi a face ucenici. Una din lucrările la care m-a chemat Domnul este şi de a vizita bătrâni şi bolnavi care nu mai pot veni la biserică, pentru a le duce un cuvânt de mângăiere şi sfătuire, lucrare pe care o fac cu bucurie. Dorinţa mea este să mă implic în slujire şi în biserică, în mod special cu tinerele fete, care sunt podoaba Casei Domnului, pentru a le arăta frumuseţea şi valoarea pe care le-o dă Cuvântul lui Dumnezeu şi beneficiile cunoaşterii Lui. „Aceia din popor care vor cunoaşte pe Dumnezeul lor, vor rămâne tari şi vor face mari isprăvi!”

Cât de repede te-au părăsit prietenii când te-ai pocăit?

Eu i-am părăsit pe ei. Ştiam drumul pe care voi merge, ştiam aşteptările lor şi orice relaţie s-a rupt inevitabil. Nădejdea şi rugăciunea mea pentru colegi, foşti prieteni şi toate cunoştinţele mele este să fie mântuiţi, să vină la cunoştinţa adevărului, să se desprindă din cursa diavolului de care au fost prinşi ca să-i facă voia.

Ai auzit despre Evanghelie la radio. Este acesta o alternativă pentru Biserică?

Mă bucur mult şi mă rog pentru predicarea Evangheliei la radio şi la televiziune şi mulţumesc Domnului că L-am cunoscut pe Domnul Isus prin predicarea de la radio Europa Liberă. Însă radioul nu este o alternativă pentru biserică. Ferice de cei ce locuiesc în Casa Ta, căci ei tot mai pot să Te laude“. Mai mult face o zi în curţile Tale decât o mie în altă parte!” Sunt recunoscătoare Domnului pentru biserica în care m-a aşezat şi mulţumesc celor care a fost alături de mine în bucurie şi în necaz. Dorinţa mea pentru biserică este ca toţi să creştem în credinţă, în dragoste şi să ne purtăm în chip vrednic de chemarea pe care am primit-o şi în fiecare zi să devenim tot mai asemenea Lui, prin Duhul.

Salut iniţiativa de părtăşie în grupuri mici, care dezvoltă foarte mult legătura şi dragostea frăţească.

Cum este relaţia cu familia ta?

Mulţumesc Domnului pentru părinţii pe care mi i-a dat şi pentru îndurările Lui pe care le revarsă în fiecare zi peste noi. Părinţii pe care mi i-a dat Dumnezeu au fost şi sunt cei mai minunaţi părinţi pe care i-aş fi putut avea. Regret mult că lipsa Domnului Hristos în vieţile noastre, a făcut ca în familia noastră să fie multă durere, suferinţă, dezbinare şi ceartă, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează în fiii neascultării. Dar binecuvântat să fie Dumnezeu, care în îndurarea Lui ne-a izbăvit de sub puterea întunerecului şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Sale. Acum pot să spun că în familia noastră este pace, bună înţelegere şi dragoste. Mulţumesc Domnului pentru tatăl meu prin care m-a învăţat beneficiile supunerii şi ascultării, cum să răspund în Duhul şi nu în firea pământească si cum să biruiesc răul prin bine. Mulţumesc Domnului pentru îndurarea pe care a avut-o faţă de mama mea, că a făcut ce este mai bine pentru ea. Chiar dacă nu mai este printre noi, dragostea pentru ea este la fel de vie. Rugăciunea pe care o înalţ pentru tatăl meu tot timpul, este să fie umplut de credinţa în Domnul Isus Hristos şi să cunoască dragostea lui Hristos care întrece orice cunoştinţă. Acum mă rog ca Domnul să se atingă de urechile tatălui meu şi să-i vindece nervul auditiv ca să poată auzi Cuvântul lui Dumnezeu şi să putem comunica mai bine. Mulţumesc Domnului pentru sănătatea pe care i-o dă tatălui meu şi pentru priceperea de a face orice muncă administrativă în casă, pentru bucuriile pe care mi le face în fiecare zi. Mulţumesc Domnului pentru răspunsurile la rugăciuni şi pentru modul cum l-a izbăvit de foarte multe ori de la moarte pe tatăl meu. Mulţumesc Domnului pentru modul cum funcţionează binecuvântarea în relaţiile de familie atunci când alegi să nu vorbeşti de rău, să nu gândeşti rău, să nu ai nici un cuvânt de ocară, de critică, de mânie, ci un cuvânt bun care să dea har (ce-i mai bun, nu ce merită), să arate îndurare, milă, să zidească, să mângâie, să arate dragostea plină de bunătate şi îndelung răbdătoare prin Duhul.

Am văzut că la locul tău de muncă, nu te ruşinezi să ai Biblia şi reviste creştine pe biroul tău. Cum este relaţia ta cu colegele la Asirom?

Mulţumesc Domnului pentru locul meu de muncă şi pentru colectivul minunat în care m-a aşezat. Colegele mele sunt minunate şi Domnul îmi arată în fiecare zi calităţile deosebite pe care le-a pus în ele. Aprecierea şi scoaterea în evidenţă a acestor calităţi aduce o atmosferă de dragoste şi de bucurie, care le face să se vadă aşa cum le vede Domnul. Îmi amintesc că odată eram foarte preocupată de o problemă şi una din colege a remarcat: „Mariana, azi nu ne-ai spus nici un cuvânt de apreciere!” Abia atunci am înţeles cât de importantă este pentru colege atenţia pe care le-o arătam şi cuvintele pe care le rosteam. Domnul să ne ajute să arătăm tuturor oamenilor din viaţa noastră dragostea, respectul şi aprecierea pe care El ni le arată.

Care a fost cea mai grea încercare prin care ai trecut biruitoare?

Îmi amintesc că la nici o lună după ce am făcut legământ cu Domnul, mama mea a mers pe picioarele ei la spital. Era 8 decembrie 1994 şi eu o însoţeam. Era foarte tristă că am făcut legământ cu Domnul şi mi-am părăsit credinţa strămoşească. Deasemenea, diabetul şi durerile de spate o chinuiau foarte rău. În această stare, dar pline de speranţă pentru vindecare, am intrat pe porţile spitalului şi mama a fost internată la interne. În ciuda tratamentului, mama se simţea tot mai rău, avea dureri tot mai mari, puterile îi scădeau, n-avea poftă de mâncare şi îi era în permanenţă sete. Medicii investigând cazul, au ajuns la concluzia că durerile mari de spate se datorau pietrelor mari pe care le avea la fiere şi rinichi şi este indicată intervenţia chirurgicală. Mama din pricina durerilor insuportabile şi-a dat consimţământul pentru operaţie. În acest timp, oameni din lume, vecini, colege vorbeau că din cauza durerii pe care i-am provocat-o pocăindu-mă, mama este atât de bolnavă. În tot acest timp eu aveam credinţa unui copilaş; credeam din toată inima că Domnul o va vindeca. Cuvintele Domnului îmi sunau în urechi ori de câte ori venea îngrijorarea sau teama: Nu te teme şi nu te îngrijora de nimic; ci in orice lucru, adu cererile tale la cunoştinţa Mea prin rugăciune şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere îţi va păzi inima şi gândurile în Hristos Isus” (Filipeni 4:6-7) Exact aşa făceam; tot ce nu puteam face eu şi medicii, ceream de la Dumnezeu; înţelepciune pentru medici, dragoste pentru asistente, mântuire pentru mama şi sănătate. Mă rugam neîncetat mergând pe stradă, la serviciu, acasă şi credeam din toată inima că Dumnezeul meu va face tot ce este mai bine şi aveam pace. Biserica era alături de mine înălţând rugăciuni înflăcărate pentru mama mea scumpă. Mă rugam, mulţumeam şi aveam pace, însă mama mergea din rău în mai rău cu sănătatea. A venit Crăciunul şi minunaţii mei fraţii din corul bisericii, împreună cu binecuvântatul frate Vali Chiş, cântau minunata veste a Naşterii Domnului. Mama mea, cu ultimele puteri a ieşit ca să asculte colindele, iar de pe faţa mea curgeau şiroaie de lacrimi. Mama a fost dusă la reanimare în vederea pregătirii pentru operaţie. Durerile erau mari şi nu se mai putea ridica din pat, se simţea tot mai rău dar era plină de speranţă că se va face bine; credea că va veni acasă curând să pregătească masa de sărbători.

După Anul Nou, mama a fost operată de dr. Ceucă, iar operaţia a reuşit, dar situaţia nu s-a schimbat. Mama avea nevoie de foarte mult sânge, durerile erau la fel de mari, dar eu eram plină de încredere în Domnul că mama se va face bine. În fiecare noapte eram trezită de Duhul Domnului să mă rog pentru mama. Nu am stat alături de mama s-o veghez la reanimare şi mă întrebam de ce n-am făcut acest lucru? Când cineva suferă şi este în prezenţa cuiva drag, imploră ajutorul pe care nu-l poate da decât Dumnezeu. Eu ştiam că nu pot s-o ajut cu nimic, dar ştiam că Domnul poate şi că atunci când nu ai pe nimeni lângă tine să te ajute, strigi cu toată tăria la Dumnezeu. Ştiam că prin această suferinţă Dumnezeu era alături de mama mea, că suferinţa ei nu era mai mare decât o putea suporta şi că Dumnezeu era singurul care putea s-o ierte şi s-o izbăvească. În seara de 9 ianuarie 1995 am făcut următoarea rugăciune: Doamne, eu îţi cer s-o vindeci pe mama mea pentru a o avea cu mine, să mă iubească, să mă slujească. Dar, Doamne, vreau ca Tu  să faci ce este mai bine pentru mama mea!” În acea noapte nu am mai fost trezită la rugăciune, iar dimineaţa m-am trezit cu o bucurie pe care nu o înţelegeam. Am mers mai întâi la serviciu şi am spus colegelor mele că mama se simte mai bine, apoi am mers la spital. Când am ajuns, doctoriţa de la reanimare, dna. Iung, era palidă. După faţa ei am înţeles că s-a întâmplat ceva neaşteptat. Am zis: „A murit mama?” „Da!“ a fost răspunsul. În momentul acela Duhul mi-a amintit Cuvântul: Mulţumiţi Domnului pentru toate lucrurile, căci aceasta este voia lui Dumnezeu cu privire la voi în Hristos Isus!”(1 Tesaloniceni 5:18) şi am mulţumit lui Dumnezeu că a făcut ce-i mai bine pentru mama mea. În momentul acela am văzut-o pe mama, prin credinţă, că era plină de bucurie pentru că fiica ei este în mâna lui Hristos, unde are împlinite toate nevoile, pentru că ea însăşi a beneficiat de îndurarea lui Dumnezeu şi de iertarea Lui prin credinţa în Isus Hristos şi prin suferinţă. Ceea ce s-a întâmplat în continuare a fost o adevarată minune. Toate lucrurile au lucrat spre binele meu; am avut pace, bucurie şi slavă la adresa lui Dumnezeu pentru bunătatea Lui, siguranţa că Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunea şi mama este mântuită prin credinţă. Am fost plină de recunoştinţă că Dumnezeu nu mi-a luat-o pe mama până nu am zis: „este a Ta, fă ce este mai bine pentru ea!” De atunci au trecut 15 ani şi în inima mea este aceaşi pace, dragoste, recunoştinţă şi mulţumire la adresa lui Dumnezeu pentru modul cum m-a trecut prin această încercare şi pentru că a făcut pentru mama ce era mai bine.

Mulţumesc familiei Ciupe pentru onoare pe care mi-au făcut-o de a-mi da ocazia să împărtăşesc aceste lucruri minunate pe care le-a făcut Dumnezeu în viaţa mea în revista bisericii. Domnul să binecuvânteze şi să răsplătească slujirea întregului colectiv. Amin! Vă salut cu Matei 6:33, în dragostea lui Hristos.

Naştere- 19 febr 1958, Botez- 20 noiembrie 1994

Adresa- B-dul Dacia, nr.5, ap 26, Telefon;0741 057 156; 0354 407 550.

Interviu realizat de Emi & Cristina Ciupe

Reclame