Într-o duminică, un frate din biserică m-a oprit să îmi dea o idee pentru revistă, şi anume să punem o rubrică de ştiri din lumea creştină. Pentru că se întâmplă aşa ceva atât de rar, m-am bucurat mult, dar am avut o rezervă în sensul că nu putem verifica acele informaţii şi nici nu putem şti cât sunt de reale. Ar fi trebuit să le luăm de pe net. Ideea însă m-a dus la ştiri şi informaţii din biserica noastră, despre ai noştri. L-am rugat să facă o scriere în sensul acesta pe cel care cunoaşte subiectul cel mai bine şi a doua zi a venit deja la noi cu tema scrisă. Veţi afla mai jos despre ce este vorba. Prima mea observaţie când mi-am aruncat privirea peste foi a fost că în titlu este cuvântul grele şi nu rele…

Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, ne spune că noi oamenii am fost creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu (Geneza 1:26,27); strămoşii noştrii, Adam şi Eva au fost aşezaţi de Dumnezeu în grădina Edenului ca s-o lucreze şi s-o păzească. Ei erau fericiţi în prezenţa lui Dumnezeu şi s-au bucurat de toate binecuvântările Lui, până în ziua în care s-au lăsat amăgiţi de şarpele cel vechi, Satana, şi au călcat porunca pe care le-a dat-o Dumnezeu, aceea de a nu mânca din pomul cunoştinţei binelui şi răului. Drept urmare au fost izgoniţi din Eden şi au atras blestemul lui Dumnezeu asupra pământului, urmând ca de acolo înainte să-şi câştige hrana cu multă trudă şi cu sudoarea feţei lor (Geneza 3:17-19).

Dumnezeu a scurtat viaţa omului, limitând-o la 70-80 de ani (Psalmul 90:10), tocmai pentru a fi scutiţi de neputinţele şi necazurile care sunt inerente acestei etape din viaţa noastră- bătrâneţea. Totuşi, pentru cei credincioşi, promisiunea lui Dumnezeu este aceasta: „El îţi iartă toate fărădelegile tale, El îţi vindecă toate bolile tale, El îţi izbăveşte viaţa din groapă, El te încununează cu bunătate şi îndurare, El îţi satură de bunătăţi bătrâneţea şi te face să întinereşti iarăşi ca vulturul.” Psalmul 103:1-5.

În biserica Domnului „Maranata” din Hunedoara, strada Aleea Parcului, numărul 1, din cei 400 de membrii cu drepturi depline, o pondere însemnată (aproximativ 20%), o au fraţii şi surorile de vârsta a treia, adică de 70-80 de ani. Cei cuprinşi între aceste vârste sunt:

1.Apostol Profira- 75 ani, văduvă- Piaţa Eliberării 8/6

2.Avram Ana- 70, văduvă- Brazilor 37

3.Buhuşi Emilia- 73, văduvă- 22 Decembrie CM3/79

4.Bold Aurora- 73, văduvă- Aleea Câmpului 4/27

5.Barbu Marcu- 72 – Aleea Campului 2/9

6.Boca Ilie- 73 – Aurel Vlaicu, 45

7.Boca Ana- 76, văduvă- Trandafirilor 16/35

8.Bosânceanu Aurica- 70 – Traian Vuia, 4/45

9. Beică Ileana- 76, văduvă- Prutului 8/30

10.Băran Eugenia-79, văduvă- Pomilor 10

11.Costea Victor- 72 – Dâmbului 16 (paralizat)

12.Chifor Maria- 78, văduvă- Rândunicii 3/98

13.Carp Petrea- 79 – Traian Vuia 1/16

14.Carp Elena- 72 – Traian Vuia 1/16

15.Cristian Nina- 70 – Victor Babeş 61

16.Cismaş Silvia-71 – Dr. Cantacuzino 9

17.Cservak Rozalia- 71, văduvă- Traian Vuia 2/25

18.Drăgoi Maria- 76, văduvă- Republicii 10/9

19.Dumbravă Ioan- 73, văduv- Primăverii 30

20.Frăsie Viorica- 76, văduvă- Mihai Vulcănescu 4

21.Florintar Iacov- 72, văduv- Mureşului 12/48

22.Ciurdăresc Angela- 70, văduvă- C.C. Betleem

23.Goia Maria- 72, văduvă- sat Răcăştie 169

24.Horopciuc Vasile- 77 – sat Pestişu Mare 141

25.Horopciuc Aurica- 71, bolnavă- sat Pestişu Mare 141

26. Ibănişteanu Elena- 79 – Chizid 30

27.Munteanu Maria- 77, văduvă- 22 Decembrie, CM3/40

28.Medrea Anghelina- 77, văduvă- Popa Şapcă 30

29.Lavric Dumitru- 70 – Libertăţii 10/18

30.Lavric Adela- 75 – Libertăţii 10/18

31.Moldovan Aron- 71 – Mihai Viteazu 17/33

32.Moldovan Elisabeta- 70 – Bd. Republicii 14/2

33.Luca Iuliana- 70 – 22 Decembrie, CM2/50

34.Mihorianu Florica- 70, bolnavă- Cărpiniş 18

35.Nicula Maria- 74, văduvă şi paraliazată- Batiz 4/33

36.Onuţe Iulian- 71 – Brădet 33

37.Prodan Ioan- 72 – Aleea Câmpului 1/31

38.Prodan Emilia- 70 – Aleea Câmpului 1/31

39.Păcurar Olivia- 70, văduvă şi bolnavă- Streiului 8/51

40.Pădureanu Vanda- 76, văduvă- Gheorghe Lazăr 5/5

41.Popa Angela- 78, văduvă şi bolnavă- Traian Vuia, Y21/7

42.Pădureţ Floare- 72, văduvă- Alecu Russo 28

43.Popa Cruciţa- 77, văduvă- Alecu Russo 1

44.Preda Mihai- 74, bolnav- Bd. Dacia 29/46

45.Prejban Săltiţa- 77, văduvă- Oţelarilor P6/15

46.Roş Dumitru-74, văduv-1Mai 4B

47.Râza Nastasia- 78, văduvă- B. Şt. Delavrancea E1/2

48.Scripcaru Elena- 74, văduvă-Viorele 1/35

49.Spinean Elena- 75 – Bd. Corvin 5bis/9

50.Stanciu Doinel- 72 – G. Topârceanu 5/6

51.Stanciu Elisabeta- 73, paralizată- G. Topârceanu 5/6

52.Sârbu Maria- 76, văduvă- potcoavă OM

53.Stoica Aurel- 76, văduv- cămin bătrâni

54.Sârbu Nicolae- 76, văduv- Cocsarilor 2/13

55.Sârbu Ecaterina- 75 – 22 Decembrie CM2/89

56.Ţâţ Pavel- 75 – general Magheru 6

57.Udrescu Gheorghe- 74 – Traian Vuia 5/10

58.Vâţ Ştefan- 75 – dr. Marinescu 13

59.Vâţ Eva- 76 – dr. Marinescu 13

Fraţi şi surori cu vârsta peste 80 de ani:

1.Ardelean Maria- 86, văduvă- Ion Creangă 2/13

2.Anton Elena- 85, văduvă- cămin de bătrâni

3.Adam Ştefan- 86- Aleea Ciprian Porumbescu 3/11

4.Cojocariu Gheorghe- 84- Eroilor 3/17

5.Crâsnic Miron- 82- sat Ciulpăz

6.Covaciu Silviu- 81- Rotarilor 135D

7.Covaciu Maria- 81- Rotarilor 135D

8.Crâsnic Maria- 96- Mihai Vulcănescu 6

9.Duca Gavril- 89, văduv- Stejarilor 26

10.Ibănişteanu Gheorghe- 81- Chizid 30

11.Ilie Lidia- 80, văduvă- Mihai Viteazu 9/15

12.Jurcă Elisabeta- 80, văduvă- G. Enescu 22/5

13.Poantă Gheorghe- 84 – Alexandru Odobescu 12

14.Stănesc Ida- 91, văduvă şi bolnavă- Bd. Dacia 1/12

15.Popa Ana- 91, văduvă şi bolnavă- sat Runcu Mare

16.Ţifrea Ana- 91, văduvă şi bolnavă- Bd. Dacia 5/18

17.Ungur Clara- 92, văduvă- Aleea Drum Nou 5

18.Zlătior Ida- 88, văduvă şi bolnavă- Aurel Vlaicu 2

19.Zaldea Gheorghe- 86- Trandafirilor 12/9

20.Zaldea Maria- 82, bolnavă- Trandafirilor 12/9

Aşa cum reiese din listele prezentate, cei mai mulţi dintre fraţii şi sororile care au vârsta cuprinsă între 70 şi 80 ani, sau chiar mai mult, sunt în general văduvi şi văduve, cuprinşi de diferite boli sau nepuţinte şi nu mai pot veni la Casa Domnului. Deaceea, pentru cercetarea, încurajarea şi sprijinirea acestora, fraţi din conducerea bisericii (păstorii, presbiterii şi alţi fraţi din comitet) s-au organizat în aşa fel încât lunar, pe cât posibil, aceştia sunt vizitaţi acasă sau la spital şi li se oferă posibilitatea de a se împărtăşi cu Cina Domnului. Acolo, şi atunci, unde este cazul se iau diferite măsuri pentru a fi ajutaţi şi vizitaţi şi de alţi membrii ai bisericii. Deasemenea, pe lângă fraţii şi surorile enumerate mai sus, mai există şi alţii care, chiar dacă nu sunt aşa de în vârstă, fiind în suferinţă au şi ei nevoie să fie vizitaţi şi ajutaţi. Pentru cei mai lipsiţi din punct de vedere material şi financiar, biserica Maranata a hotărât sprijinirea financiară a acestora în mod regulat prin colecta de la Cina Domnului (circa 15-20 de fraţi şi surori), iar la sărbătorile mai mari, prin contribuţia financiară, benevolă, a fraţilor şi surorilor din biserică, sunt sprijiniţi un număr de 35-40 de familii cu pachete de alimente, valoarea unuia ajungând în momentul de faţă la suma de 50 lei.

Mulţumim Domnului pentru binecuvântările Sale pe care le revarsă asupra noastră în fiecare zi şi deasemenea mulţumim tuturor fraţilor şi surorilor din biserică pentru sprijinul acordat în această lucrare. Aceştia am înţeles că este mai ferice a da, decât a primi.

Informaţii primite de la fr. Grigore Horopciuc