Lumescul deghizat spiritual

Trăim în lume dar îi aparţinem lui Dumnezeu. Nu este nici un amestec când vorbim despre inexplicabila coexistenţă a Împărăţiei lui Dumnezeu cu lumea aceasta. Din punct de vedere spiritual teoriile sunt complet separate. În Hristos nu era nimic ce ar fi putut aparţine lumii. Conceptul de lume în cazul acesta se referă la teritoriul spiritual ieşit de sub autoritatea lui Dumnezeu. De aceea ne avertizează Cuvântul Domnului în 1Ioan 2:15 –„Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el.”

Când încercăm să identificăm şi să dăm afară ceea ce este lumesc în biserică, ne îndreptăm atenţia (unii dintre noi cel puţin) către partea vizibilă, către înfăţişarea exterioară, vestimentaţie, aspect fizic. Suntem indulgenţi cu harul şi ne amăgim cu ideea că Domnul se uită în inimă, nu la aspectul exterior. Ce găseşte în inimă?

Sunt câteva texte în Scriptură care ne arată că nu putem pretinde că avem o inimă după voia Domnului fără să arătăm şi în afară lucrul acesta. (Isaia 29:13, Matei 21:34; 15-19, Romani 8:27) Oare putem spune că doar aceste lucruri sunt singurele aspecte prin care lumea intră în biserică? La 1 Ioan 2:16 apostolul Ioan ne vorbeşte de trei pericole: pofta firii pămînteşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii. Nu ne-am întristat niciodată văzând cât de lumeşti suntem? Deşi separarea dintre biserică şi ceea ce este lumesc trebuie să fie clară, nu prea mai există hotare astăzi. Lumescul este subtil şi pătrunde uşor prin neveghere, pe teritorii spirituale.

Trei exemple foarte actuale: