Familia Szekrenyes

Interviu cu Inci & Istvan Szekrenyes

Sunt aproape sigur că prea puţini din cei care aţi văzut prima dată poza de pe copertă, v-aţi întrebat ce e cu această familie în revistă şi chiar mai puţini aţi ştiut că îi cheamă Szekrenyes. Anul trecut au fost cu micuţa Anett în biserica noastră la binecuvântare şi cu toţii sunt aproape nelipsiţi în fiecare duminică de la adunare; şi aceasta fără ca să fie în mod oficial membrii în biserica noastră. Nu încă. Nu ştiu la ce s-au gândit prima dată când le-am făcut provocarea de a apărea în revistă, dar au acceptat şi am mers în casa lor ca şi cum ei fac deja parte din Familia Noastră.

Unde v-aţi cunoscut voi, pentru că veniţi din două locuri diferite şi nu foarte apropiate?

Inci (în ungureşte se pronunţă Inţi): Ne-am întâlnit într-o tabără la Hăşdău în `97, tabără organizată de biserica baptistă maghiară din Hunedoara, din care făcea Istvan parte. În primul an în care am fost în tabără, nu prea ne-am remarcat unul pe celalalt, dar în al doilea an în care am mers împreună cu tinerii de la Oradea la Hăşdău, ne-am împrietenit şi după cam un an de zile lucrul acesta a dus la căsătorie.

Cum a fost viaţa voastră înainte de a vă cunoaşte? Din ce familii veniţi?

Istvan: Vin dintr-o familie de pocăiţi, dar de fapt mai mult mama era pocăită. Când aveam 8 ani, tata a  murit. Suntem 3 fraţi la părinţi. Fratele nostru mai mare a dispărut de acasă acum câţiva ani. Orice încercări din partea noastră şi a poliţiei de a-l găsi nu au dus la nici un rezultat. Este o mare enigmă pentru noi. Nu mai ştim nimic despre el, nici măcar dacă trăieşte. Eu şi celălalt frate suntem gemeni.

Cristina şi Cătălin Popa

Interviu cu Cristina & Cătălin Popa

Cătălin, despre tine ştim destul de puţine lucruri. Ai putea să ne spui cum ai ajuns în biserica noastră?

Am fost plecat împreună cu mama şi sora mea în staţiune la Vatra Dornei. Acolo erau nişte misionari americani, baptişti, care m-au invitat să particip la Clubul Biblic pe care-l organizaseră. Am stat toată vacanţa acolo şi în tot acest timp, eu (uneori şi sora mea) am participat la întâlnirile lor. De asemenea, mama mergea împreună cu ei la biserica din localitate. După ce ne-am întors de acolo, ne-am hotărât să căutăm şi în Hunedoara o biserică baptistă şi am aflat că este una pe strada Popa Şapcă. Era prin 1994 când am venit pentru prima dată la biserică şi-mi amintesc că m-am aşezat pe bancă lângă fratele Mierluşcă Gheorghe. Acesta m-a întrebat câţi ani am, de unde sunt… Chiar dacă începusem să frecventez biserica, totuşi la început nu am privit cu prea multă seriozitate lucrul acesta; abia prin 1996 am început să merg la toate întâlnirile şi să-mi doresc să fiu şi eu unul din biserică. Am început să-mi fac prieteni în biserică şi mi-am dat seama că acolo este locul meu. M-am împrietenit cu Dani Mureşan, Relu Cristescu, Emi Udrescu şi findcă erau mai multe activităţi cu tinerii în biserică eram ami uniţi; asta m-a făcut să rămân. Era începută şi lucrarea la noua clădire, mergeam destul de des la „şantier” împreună cu alţii de vârsta mea, iar acesta a fost un alt lucru care a întărit prietenia dintre noi. Mai aveam prieteni şi din lume, dar nu reuşeam să mai avem multe puncte comune. Ei mergeau la chefuri, la discotecă, iar eu nu mai aveam ce face în acele locuri.

De vorbă cu Iosif Cătuna

Interviu cu Iosif Cătuna

Din nou la Hunedoara. Ultima dată când aţi fost, era în urmă cu trei ani. Cum ne-aţi regăsit?

În primul rând, nu uităm niciodată locurile în care am mai fost, păstrăm contactele şi atunci când se iveşte ocazia, revenim cu drag.

Apoi, am avut 3 membri importanţi în echipa noastră din decembrie, iar în acest turneu ne-am propus să vizităm bisericile celor care compun grupul nostru. Este vorba de Diana Chiş, Estera şi Ligia Tudosă.

În al treilea rând, nu putem uita ce speciale au fost turneele noastre de Continental Kids prin prezenţa multor copii talentaţi din Hunedoara.

Din cei care aţi fost în urmă cu trei ani, aţi revenit doar puţini. Deşi ştiu că aveţi o fomulă de bază, totuşi în timp unii pleacă, alţii vin. Cum e ca şi lider să lucrezi cu atâţia oameni?

Doar în acest an am organizat 7 turnee şi în fiecare din ele am avut altă componenţă. Este într-adevăr un sistem care ne avantajază, deoarece aşa multă misiune cu aceeaşi oameni ar fi imposibilă. Am numărat aproape 100 de concerte în acest an, ceea ce înseamnă că aproximativ un sfert din zilele lui, am fost ocupaţi cu această misiune. Nu este un singur om care se ocupă de instruirea echipelor şi care pleacă în turnee cu ele şi acest lucru din acelaşi considerent.

Anul acesta aţi împlinit 10 ani. Privind în urmă, cum ai caracteriza aceşti ani? Care sunt binecuvântările pe care le-ai experimentat?